Lume, lumeee!!! SăriÅ£i! Nenorocireee!!! Scandal naÅ£ional… Da’, ce zic eu naÅ£ional!? InternaÅ£ional! “Capo­dopera” lui Mungiu – 4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile – nu a fost selectată pe lista filmelor străine nominalizate la Oscar. Åži-au prins peniÅ£ele a se tângui, comentatorii a boci ÅŸi poporu’ a sudui…

Unii vorbesc de americanii antieuropeni, alÅ£ii de un complot. Dar, mă întreb, oare câţi dintre aceia care-ÅŸi strigă sfânta indignare la “nedreptatea” fă­cută unui mare regizor chiar au văzut filmul? Sunt convins că foarte puÅ£ini. Eu, unul, am făcut-o. Åži pot să spun că e o peliculă slăbuţă spre mediocră. Nu vă lăsaÅ£i amăgiÅ£i de premiul de la Cannes.

De ani buni, juriul de pe Croazetă premiază stilul studiat antihollywoodian, anticomer­cialismul – dacă vreÅ£i. Dar asta nu este, nicidecum, o garanÅ£ie a calităţii. Jocul actorilor este, cu îngăduinţă, de nota ÅŸapte. Montajul pare a fi făcut de un amator, cu forfecuÅ£a de unghii.

Sunetul e de-a dreptul execrabil (văzând filmul pe DVD, am avut privilegiul – spre deosebire de spectatorul din sala de cinema – să pot da înapoi pentru a reasculta unele replici). Filmul n-are ritm ÅŸi e plin de scene lungite aiurea, ca să umple cele 113 minute, deÅŸi probabil că în 90 de minute povestea putea fi spusă mai cursiv. E mult întuneric în film. La propriu.

Åži semiîntuneric. Mă rog, epoca! Dar parcă prea mult. Plus că regizorul pleacă de la două premise cel puÅ£in îndoielnice: felcerul care, în schimbul avortului, nu solicită bani, ci favorurile sexuale ale gravidei (Laura Vasiliu) ÅŸi ale prietenei sale (Anamaria Marinca) ÅŸi prietena, care acceptă acest lucru fără prea multe întrebări…

Ce viziune regizorală de geniu o fi în scena în care Anamaria Marinca se aÅŸază pe un scaun ÅŸi tace? GândeÅŸte. Aproape un minut! Apoi, se mută pe celălalt scaun ÅŸi tace. GândeÅŸte. ÃŽncă un minut! Ce valoare artistică are o scenă cu un pod, în întuneric, pe sub care trece un autobuz? Vreo cincizeci de secunde… Ce subtilitate se poate ascunde sub exhibarea bogatei pilozităţi pubiene a celor două actriÅ£e?

Ce valoare artistică o avea expunerea prelungită a foetusului înfăşurat într-o cârpă însângerată? A căutat regizorul să şocheze? Sigur că da. Şi a şi reuşit! Numai că una e să creezi un şoc artistic şi alta e să stârneşti pur şi simplu greaţă.

“432” e un film grotesc. Respingător. Nu vă lăsaÅ£i păcăliÅ£i de cronicile entuziaste! Să vă spun un secret: mulÅ£i dintre autorii lor n-au văzut filmul. Unii l-au văzut, dar se tem să fie contra curentului… Când un subiect stârneÅŸte unanimitate, e cazul să vă puneÅ£i întrebări. Societatea modernă este un incubator perfect pentru spiritul de turmă. Vizionare plăcută!

Adevarul / Vineri, 18 ianuarie 2008