Pe la ora 4 p.m. cu automobilul no.170 a venit la dlui MareÅŸalul Van der Golz însoÅ£it ÅŸi de Contele Von dem Busche (ÅŸeful LegaÅ£iei Germane la BucureÅŸti). Au stat ca 30 minute ÅŸi au plecat, aceste două persoane au fost urmărite de cei doi agenÅ£i de la SiguranÅ£a Generală. La ora 5 dl. Titu Maiorescu a eÅŸit din casă…

din raportul de supraveghere al Sigurantei Statului

Titu Maiorescu, lucrat de Siguranţa Statului

Savantul, membru al Academiei Române, urmărit informativ sub bănuiala de a fi fost simpatizant german

În 1915, Maiorescu se retrăsese din viaţa publică, dar se pronunţa pentru o politică de neutralitate a României în Primul Război Mondial, declanşat, cum se ştie, la 15 iulie 1914, prin declaraţia de război a Austro-Ungariei către Serbia.

Regatul român şi-a menţinut neutralitatea, decizie adoptată în Consiliul de Coroană din 21 iulie/3 august 1914. În fapt, marele om de stat Ion I.C. Brătianu pregătea intrarea ţării în război alături de Antantă. Timp de doi ani, pe scena politică românească s-au confruntat partizanii securităţii naţionale, P.P. Carp, C. Stere şi Al. Marghiloman, cu cei ai unităţii naţionale, Ionel Brătianu, T. Ionescu şi N. Iorga. Din fericire, au învins cei din ultima categorie.

Titu Maiorescu, simpatizant al nemţilor

Prin urmare, la 14/27 august 1916, România declara război Austro-Ungariei, primele unităţi erau deja mobilizate şi a doua zi armata română călca nedreptul hotar, intrând în Transilvania. Din ordinul Ministerului de Interne, Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale şi Prefectura Poliţiei Capitalei, în ziua decretării mobilizării, ,,s-a trecut la arestarea supuşilor străini consideraţi ca suspecţi şi au fost închişi preventiv’’, aşa cum se arăta într-un referat poliţienesc din 12 iulie 1918. Printre cei închişi la Fortul Domneşti şi la hotelul Luvru (actualul Capitol) a fost şi autorul nuvelei Moara cu noroc, Ioan Slavici (1848-1925).

În acest context, în care poliţia monitoriza diversele contacte ale foştilor demnitari şi simpatizanţi germani, chiar la o vârstă respectabilă – avea 75 de ani, Titu Maiorescu nu avea cum să scape vigilenţei unei instituţii ce a fost adeseori comparată cu un cuţit având două tăişuri: Siguranţa Statului.

Filaj în trei schimburi, 24 de ore din 24

Supravegherea s-a efectuat în perioada 2-18 martie 1915, iar agenţii şi-au executat misiunea în trei schimburi, în unele zile asigurând o urmărire 24 din 24 de ore. În perioada în care s-a desfăşurat monitorizarea, preşedinte al Consiliului de Miniştri era liberalul Ionel Brătianu, ministru de interne, socialistul Vasile G. Morţun, iar prefect al Poliţiei Capitalei era Gheorghe Corbescu, cel care-i urma ,,kneazului’’ Dimitrie Moruzzi. Cel mai probabil, din cauza precarităţii dotării agenţilor de filaj, în principal, aceştia au ţinut sub observaţie imobilul de domiciliu al politicianului, au cules informaţii când şi de la cine s-a putut şi l-au supravegheat pe Titu Maiorescu, stabilind ceea ce era esenţial pentru acţiune: întâlnirea cu reprezentanţii Puterilor Centrale. Dacă unele informaţii sunt laconice sau chiar lipsesc, alteori agenţilor deosebit de zeloşi nu le-a scăpat din vedere, de pildă, faptul că Titu Maiorescu a cumpărat două portocale de la un oltean, ori numărul trăsurii cu care se deplasa prin oraş. De asemenea, frapează regularitatea cu care acesta stingea lumina în fiecare seară, la ora 22.00.

În cele ce urmează, redăm notele ,,Biuroului de Cercetări’’ din cadrul Prefecturii Poliţiei Bucureşti. Documentele provin de la Arhivele Naţionale, Fond Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale, Dosar nr. 1618/1915 şi vom încerca să păstrăm, atât cât este posibil, grafia de atunci.

2 martie 1915. ,,Domnul Titu Maiorescu domiciliază (în) str.General Lahovari no.7 la familia Madam Bengescu. La ora 10 dimineaţa dl Titu Maiorescu a plecat de acasă cu trăsura no.464 şi nu s-a înapoiat nici până la ora 1½ p.m.’’

3 martie: ,,Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 1 p.m. şi până la ora 6 p.m. comunic: La ora 3¼ a eşit în oraş cu trăsura nr.764 şi s-a înapoiat la ora 4, la ora 4.10 tot cu aceeaşi trăsură a eşit din nou în oraş (iar) până la ora 6 nu s-a înapoiat’’.

4 martie: ,,(Între orele) 9-1 (13) n-a eşit nicăeri, n-a venit nici o persoană. La ora 5 ½ p.m. a eşit în oraş pe jos a luat-o pe str. g-ral Lahovari şi în dreptu(l) grădini(i) Leonei găsind o trăsură s-a suit în ea, n’am putut lua numărul fiind prea departe de el’’.

5 martie: De dimineaţă, agenţii au stabilit că Titu Maiorescu nu a părăsit domiciliul. ,,La ora 3.35 (p.m.) a eşit pe jos a mers pe str.Viilor, Popa Kiţu, Teilor, Batişte, Rotari, General Lahovari şi la ora 4¼ s-a înapoiat acasă. Până la ora 6½ n’a mai eşit şi nici nu a venit nimeni la dsa’’.

6 martie: ,,La ora 5 a eşit pe jos a mers pe str.Viilor, Păcii, Rotarilor, Salciilor, Teilor, Viitor şi la ora 6 s-a înapoiat acasă, nu l-a vizitat nimeni. La 10 noaptea s-a stins lumina’’.

7 martie: ,,La ora 3 a venit la dsa o doamnă cam în etate cu o trăsură de casă şi l-a luat în oraş şi până la ora 6 nu s-a înapoiat acasă. La 10 s-a stins lumina’’.

8 martie: În această zi, cel în cauză nu a ieşit de acasă, iar la ora 10 s-a constatat stingerea luminii.

9 martie: ,,Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 1 p.m. şi până la ora 6 ½ p.m. comunic: La ora 5 a eşit din casă a luat-o pe str.G-ral Lahovari, Camtoti, Romană şi a intrat la no.147 unde domiciliază dna Lăzărescu pensionară şi rudă cu dsa şi la ora 6.20 s-a înapoiat acasă’’.

„Birjarul mi-a spus că vine de la CapÅŸa”

ÃŽn ziua de 10 martie, la ora 9.30, Titu Maiorescu fost vizitat de Dimitrie S. NeniÅ£escu, fost ministru al industriei ÅŸi comerÅ£ului în guvernul P.P. Carp (cabinetul conservator Petre P. Carp a guvernat în perioada 29 decembrie 1910 – 28 martie 1912, Titu Maiorescu a fost ministru al afacerilor străine, iar Dimitrie S. NeniÅ£escu, ministru al industriei ÅŸi comerÅ£ului) ÅŸi în primul guvern Maiorescu (28 martie – 14 octombrie 1912), precum ÅŸi de un domn în vârstă, care n-a fost identificat de poliÅ£iÅŸti. Ambii au plecat după o oră. Interesant este că agentul care efectua supravegherea imobilului îi cunoÅŸtea calitatea de fost ministru a lui NeniÅ£escu. Tot în această zi, Titu Maiorescu a ieÅŸit la orele 16.00, a urcat în trăsura nr.799, deplasându-se la o adresă necunoscută, iar până la ora 6.00 (a doua zi, 11 martie), nu s-a mai întors.

11 martie: ,,La ora 3 (15.00) a eşit în oraş pe jos a mers pe str.Viilor, Popa Kiţu, Rotari, Batişte unde a luat o trăsură şi s-a înapoiat acasă cu trăsura no.607: Întrebând birjarul de unde vine mi-a spus că de la Capşa’’.

A doua zi, cel supravegheat a plecat pe la ora 10, a mers la un tinichigiu de pe str. Icoanei, iar în drumul de întoarcere spre casă a cumpărat de la un oltean două portocale. A ieşit din nou la 16.35 pentru a merge la ,,Făgădău’’, s-a reîntors la 17.20, iar la 22, ca de fiecare dată, s-a stins lumina. Făgădău era probabil un local având în proximitate şi staţie de trăsuri, situat undeva pe locul actualului bulevard General Gh. Magheru, spre Piaţa Romană. În limba maghiară semnifică han, cârciumă. Făgădău este azi numele unei străzi din sectorul 6, toponim botoşănean şi băcăuan (Dealul lui Făgădău), nume şi poreclă de bărbat, personaj al lui Mircea Eliade etc.

13 martie: ,,Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 9 a.m. şi până la ora 8 seara comunic: La ora 10.10 a.m. a eşit în oraş cu trăsura no.1008 şi după afirmaţiile birjarului a fost în str.Romană 147 de unde a luat o damă au făcut o plimbare până la Cotroceni şi la ora 11.20 la adus acasă. La ora 4.10 a eşit pe jos a mers în str.Romană 147 de unde a eşit după 10 minute însoţit de o doamnă au mers până la Făgădău de unde au luat trăsura no.958 făcând aceeaşi plimbare ca şi de dimineaţă. La ora 6.40 a venit acasă’’.

În ziua următoare, Titu Maiorescu nu a plecat de acasă.

În sfârşit, doi nemţi, un mareşal şi un conte

15 martie: ,,Pe la ora 4 p.m. cu automobilul no.170 a venit la dlui Mareşalul Van der Golz însoţit şi de Contele Von dem Busche (şeful Legaţiei Germane la Bucureşti). Au stat ca 30 minute şi au plecat, aceste două persoane au fost urmărite de cei doi agenţi de la Siguranţa Generală. La ora 5 dl. Titu Maiorescu a eşit din casă pe jos şi a parcurs străzile Inocenţei, Surorilor, Arcului, Armenească, a eşit în bdul. Carol până la statuia Roseti luând-o pe str.Vasile Lascăr şi s-a înapoiat acasă la ora 6. De la această oră n-a mai eşit nicăeri. La ora 10 s-a stins lumina’’.

16 martie 1915. În această zi, Titu Maiorescu a plecat de acasă la ora 15.30 şi a revenit la 18.00. Întrucât acesta nu a ieşit din casă (ori nu a fost observat) nici în următoarele două zile, la 18 martie 1915 supravegherea s-a finalizat.

Scopul iniţierii acţiunii era realizat. În concluzie, cu unele excepţii care pot fi trecute cu vederea, agenţii Prefecturii Poliţiei Capitalei şi-au îndeplinit misiunea.

N.red. Åži atunci, ca ÅŸi acum, pentru serviciile de informaÅ£ii nu avea nicio importanţă dimensiunea publică politică sau culturală a „obiectivului”. AgenÅ£ii de filaj notau sârguincios toate detaliile pe care le observau în procesul de supraveghere. La fel de meticulos consemnau cumpărarea a două portocale de la un negustor oltean, o ÅŸuetă literară la CapÅŸa sau o întâlnire cu ÅŸeful LegaÅ£iei Germane la BucureÅŸti.

***

Titu Liviu Maiorescu s-a născut la 15 februarie 1840 la Craiova, tatăl având la obârşie ţărani transilvăneni. A studiat la Viena şi a fost licenţiat în Litere şi Filosofie la Sorbona (1860) şi în Drept la Paris. La 30 de ani era deputat, patru ani mai târziu, ministru.

A condus ziarul conservator ,,Timpul’’, a fost profesor şi rector al Universităţii din Bucureşti, membru al Academiei Române şi fondator al Junimii (1864), avocat, critic literar, eseist, mare pedagog, ajutor al lui Mihai Eminescu în momentele de restrişte, ministru al justiţiei, al cultelor şi instrucţiunii publice, al afacerilor străine, preşedinte al Consiliului de Miniştri (1912-1914).

Toate acestea sunt doar câteva dintre reperele biografice ale unei mari personalităţi româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. A murit la 18 iunie 1917 şi, dacă doriţi să-i aprindeţi o lumânare la căpătâi, puteţi merge în cunoscutul cimitir bucureştean Bellu.

***

Căpitanu` de istorie

Fiu al unor ţărani din zona de munte a Prahovei, inspectorul principal (căpitan) Florin Şinca (foto) s-a născut la 26 mai 1970 în comuna prahoveană Brebu, localitate aşezată la vreo 8 km spre miazănoapte de Câmpina şi unde există o mănăstire ctitorită în 1650 de voievodul Matei Basarab. A copilărit în satul Pietriceaua, ce ţine de amintita comună, într-o zonă de păstori. Obstacolele vieţii l-au călit. Spune că a răzbătut în viaţă fără pile şi a clădit totul de la zero.

Acum e licenţiat al Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza’’ şi absolvent al studiilor postuniversitare. Este membru al International Police Association (IPA) şi al Clubului Istoricilor.

Masterand în Relaţii internaţionale al Centrului de Studii Euro-Atlantice, îşi doreşte să aprofundeze studiile în domeniul istoriei. Momentul care i-a schimbat viaţa este cel în care l-a întâlnit la Arhivele Naţionale pe academicianul Florin Constantiniu. Istoricul l-a încurajat pe acest anevoios drum.

Deviza vieţii sale este una a lui Friedrich Nietzsche: ,,Ceea ce nu mă ucide mă face mai puternic’’ şi se consideră un norocos, pentru că face parte dintr-o unitate de elită a Poliţiei Naţionale, de unde n-ar pleca ,,pentru nimic în lume’’.

Anul trecut, la 29 noiembrie, a lansat cartea ,,Din istoria Poliţiei Române’’, vol.I, intitulat ,,Între onoare şi obedienţă’’, pentru care ,,îşi duce crucea’’, întrucât, deşi este o lucrare apărută în condiţii grafice foarte bune şi apreciată de critici, o distribuie greu.

Şinca a publicat în revistele: Lumea credinţei, Magazin istoric, Historia, Euro-Atlantic Studies şi într-o culegere de studii despre Nicolae Iorga. Are în curs de publicare două cărţi: Crâmpeie de istorie (710p.) şi Monografia Mânăstirii Crasna din judeţul Prahova (350p.).

de Florin Åžinca, ADEVARUL, 27 ianuarie 2007