„Adevăratul creştin este un ascultător desăvârşit
faţă de cele spuse de Hristos, iar Hristos este ortodox”

In dilema şi dezbaterea apărută pe
marginea împărtăşirii Mitropolitului Banatului
Nicolae Corneanu în Biserica Greco-Catolică,
am găsit de cuviinţă să îi luăm un interviu,
pentru a afla părerea Sfinţiei sale cu privire la
acest eveniment.

– Preacuvioase Părinte Arsenie, ce părere aveÅ£i
despre evenimentul care a avut loc recent în Banat?
Mitropolitul Nicolae Corneanu s’a împărtăşit de
bunăvoie şi nesilit de nimeni în biserica Greco-
Catolicilor din Timişoara…

– Părinte, ce părere sa am? O părere negativă,
pentru că gestul Mitropolitului Nicolae
Corneanu nu este necontrolat, ci este
demonstrativ. Mă exprim şi ceva mai mult: nici
măcar nu recunoaşte, după ce a fost fotografiat,
de unde se vede că el însuşi se consideră
vinovat. Consider că este o batjocură ceea ce a
făcut Mitropolitul Nicolae Corneanu. Habar nu
are că este ortodox!

A fost comunist ÅŸi nu orice fel de comunist,
ci unul vândut comuniştilor. Este şi rămâne o
căpetenie comunistă. Referitor la apostazia sa,

am primit veşti şi din Grecia. (Grecii ăştia,
domnule, le ştiu pe toate, sânt foarte atenţi!)
Sinodul BOR, însă, nu a dat nici un răspuns.
Sinodul nostru tace. Ar fi cazul să se trezească şi
să ia o măsură. Nu sânt de părere să se ia o
atitudine de jos în sus, pentru că riscăm să ne
risipim forţele, care ne sânt atât de necesare
într’un moment de mai mare eficacitate.
Odată am primit un telefon de la un
PreasfinÅ£it – niciodată nu mă mai telefonase
până atunci să mă întrebe ce fac… I’am răspuns
ca sânt foarte bine, şi că mă mişc bine pe
picioarele mele ortodoxe. Şi atât…

– Preacuvioase, consideraÅ£i că Mitropolitul s’a
lepădat astfel de ortodoxie şi că ar trebui imediat să
fie depus din treapta de mitropolit?

– Nu sânt eu în măsură să dau un răspuns la
această întrebare. Avem în acest sens Sfântul
Sinod, care pretinde că încă nu este depăşit.
Mitropolitul Corneanu este cel mai în vârstă
arhiereu la noi (mai în vârstă decât el a fost
Patriarhul Teoctist, care deja a murit). Personal
îl consider un alintat, nici măcar un copil,
pentru că unui copil îi poţi găsi o scuză. Să nu
credeţi că am ceva personal cu el. Dimpotrivă, îi
purtam un profund respect.

Îmi aduc aminte o întâmplare, când eram la
Palatul Patriarhal, după ce mă eliberasem din
închisoare. Povesteam, pe coridoarele palatului,
cu un preot, care era un fiu duhovnicesc de-al
meu. Eram bărbierit, pentru că abia mă
eliberasem din închisoare… Deodată, un
Părinte înalt, tânăr, a trecut prin holul
Patriarhiei, s’a oprit, s’a uitat la mine, m’a
sărutat şi a plecat mai departe. Nu ştiam cine e.
Apoi am aflat că era Mitropolitul Banatului. De
atunci i’am purtat respect ca, de altfel, tuturor
Mitropoliţilor…

– Care ar fi cea mai potrivită modalitate de a
linişti evenimentul? Care ar fi cea mai bună
atitudine?

– Autoritatea cea mai mare o are Sinodul.
Fără o decizie oficială din partea Sfântului
Sinod, orice iniţiativă a unui grup de trăitori
rămâne doar o reacţie izolată şi poate fi chiar
dăunătoare, pentru că pune în pericol
credibilitatea Bisericii, şi aşa discreditată de
mulţi.

Din punct de vedere strategic, e o greşeală în
momentul de faţă să se atace, pentru că nu este
vorba de un simplu ins, ci de un mitropolit care
face parte din sânul Sinodului. În plus, nu e încă
momentul să ne dăm pe faţă, pentru că
demascăm valorile, şi apoi va şti duşmanul unde
să atace. Sinodul trebuie să ia o măsură. Dar, din
păcate, Sinodul nostru doarme. Mă aştept,
totuşi, să aibă o reacţie fermă, înţeleaptă. Până la
urmă, oricum adevărul va birui, iar sinodalii
care acum se tem să ia o măsură, vor rămâne
nişte laşi, pe nicăieri….

Mitropolitul Corneanu, oricum, demult era
cunoscut pentru abaterile sale bisericeÅŸti – făcea
Liturghie după Liturghie pentru copii în
aceeaşi biserică, precum la catolici, schimba
doar masa. Caraghios, nu?! GreÅŸeli de genul
acesta, Sfinţia Sa are foarte multe, însă pe
parcursul anilor s’au tot tolerat.
Şi acum nici măcar nu îşi recunoaşte
greÅŸeala, deÅŸi a fost fotografiat. Un alintat.

– Care este părerea sfinÅ£iei voastre despre
ecumenism şi până unde credeţi că ar avea voie să
ajungă această colaborare ecumenică – între
ortodoxie ÅŸi alte confesiuni?

– Nu accept nici un fel de colaborare
ecumenică, nici un fel de început, ce să mai
vorbim despre sfârşit… Nu accept să păstrăm
legătura. Sântem ortodocşi, şi o cirtă, o iotă,
dacă se cedează, s’a cedat tot, pentru că Hristos
vrea de la noi să rămânem întregi. Dracul, în
schimb, vrea să’i dai o unghie şi dacă i’ai dat’o,
asta înseamnă că nu mai eşti stăpânul
întregului, ci eşti doar o parte din întreg, pentru
că adevărul nu se măsoară cu metrul. Ori cedezi
mult, ori cedezi puţin, e totuna, înseamnă că ai
cedat tot.

– ÃŽnseamnă că miÅŸcarea ecumenică o caracterizaÅ£i
ca pe o mişcare satanică, diabolică?

– AÅŸa este. O miÅŸcare satanică, am ÅŸi spus
lucrul acesta. Mi s’a pus şi o întrebare, în acest
sens, în cartea pe care am scris’o – Singur
Ortodoxia… şi am zis acolo: Toţi dracii sânt ai
dracului! Asta’i…, nu ne putem juca cu
adevărul, nu accept să se schimbe nimic, nici o
iotă, nimic! Catolicii de ce au schimbat crucea,
dogmele, canoanele, considerându’se fără de nici
o greşeală după teoria lor, infailibili prin ei
înşişi? Adevăratul creştin este un ascultător
desăvârşit faţă de cele spuse de Hristos, iar
Hristos este ortodox, pentru că Îl cinsteşte drept
pe Tatăl Său. Ortodox înseamnă a fi
dreptslăvitor, dreptcinstitor. Aceasta e părerea
mea.

Eu personal aştept o hotărâre din partea
Sinodului, însă din păcate, Mitropolitul
Bartolomeu Anania se pare că a rămas cam
singur.

Nimeni nu îşi doreşte moartea, însă sânt
situaţii în viaţă când e mai bine să mori decât să
faci compromisuri. Iertaţi’mă, vă rog, însă aici
vreau să îl parafrazez pe George Coşbuc, cu o
moarte toţi sântem datori, dar nu’i totuna, ortodox să
mori sau ecumenist vândut.

Ce ecumenism? Sântem de peste 2000 de ani
în ortodoxie şi acum ne’am trezit să facem
plocoane Papei de la Roma! E mai mult decât o
mare greşeală. Adevărul e mai presus de toate!
Fraţii mei, acum eu nu vă vorbesc ca un mare
erou, ci mă rog lui Dumnezeu să mă întărească
în lupta mea de a rămâne ortodox. Dar în ceea
ce mă priveşte, eu aşa gândesc, sub nici un chip
nu am de gând să cedez. Ferească Dumnezeu!
Am trăit şi continuăm să trăim în vremuri
apostolice. Adevărul rămâne acolo unde n’ai
cedat. Dacă unul singur ţine adevărul, acolo e
Biserica. Ortodoxia va supravieţui prin el.
Pentru că, dragii mei, dacă ar fi vorba să
comparăm cele de aici cu cele ce urmează după
viaţa aceasta, e îngrozitor să te gândeşti că intri
dincolo ca un trădător al adevărului!
Nu poţi să renunţi nici măcar la o unghie,
este unghia mea! Putem să ne prezentam la
Judecată cu ciuntiri, cum vine asta? Eu sânt
ortodox numai cu o mână, nu şi cu cealaltă? Dar
să nu murim de mai multe ori, ci doar o singură
dată! O luptă n’are nici un sens, dacă nu este
spre o victorie sigură. De aceea trebuie gândită
foarte bine strategia luptei. Când porneşti un
război, trebuie să fii sigur de biruinţă, iar cel
care biruie, întotdeauna, este doar Adevărul. Mă
bucur că încă mai sânt oameni conştienţi şi
maturi: atât în Rusia, Grecia, cât şi în ţara
noastră, care sânt capabili de o atitudine
sănătoasă. Deocamdată am pierdut o bătălie, nu
şi războiul.

Acestea sânt cuvintele mele şi aceasta este
părerea mea.

Mănăstirea Sfânta Maria

Techirghiol

mai 2008

* * *

Extras din Lucrarea

ÃŽMPÄ‚RTÄ‚ÅžIREA
ECUMENISTÄ‚

unirea creÅŸtinismelor

sau

apostazia veacurilor

Disponibila AICI

IMPARTASIREA ECUMENISTA – APOSTAZIA VEACURILOR