Există în istoria cărţii româneşti multe exemple de pasiune arzătoare pentru carte, dar niciunul nu întrece ardoarea şi constanta iubire a bibliofilului Eminescu. Bucuria celui care izbuteşte după îndelungi sacrificii şi căutări să găsească şi să cumpere o carte, să descopere un manuscris nu este egalată de nimic din valorile lumii acesteia. În cazul lui Eminescu putem vorbi de o adevărată mistică a cărţii, cu implicaţii deosebite în conduita şi condiţia poetului, prozatorului, intelectualului. De aceea, apare cu atât mai murdară campania de înlăturare a lui de la Biblioteca din Iaşi sub acuzaţia de neglijenţă, de însuşire a unor cărţi şi cu atât mai tristă scena vânzării în stradă a celor câteva cărţi adunate cu atâta trudă şi a modestului său mobilier, cum povesteşte Ion Păun Pincio1. Au rămas multe mărturii despre adevărata patimă a lui Eminescu pentru carte2, care se referă la fiecare din episoadele vieţii sale, fie ca sufleur la Teatrul Naţional (1868-1869), fie ca student la Viena ori bibliotecar la Iaşi. În faţa cărţii, ca bibliotecar, Eminescu simte o responsabilitate deosebită şi nu rămâne un simplu funcţionar nevoit să-şi câştige o pâine, ci are conduita unui (re)formator, năzuind să construiască o bibliotecă pe temelia vechilor cărţi, păstrătoare ale filonului autentic de spiritualitate şi cultură românească.

La 30 august 1874, M.Eminescu este numit bibliotecar al Bibliotecii Centrale din IaÅŸi prin decret domnesc, la propunerea lui T. Maiorescu, după ce depune jurământul în Aula Universităţii din IaÅŸi în faÅ£a rectorului Åžtefan Micle. De îndată, îşi îndreaptă atenÅ£ia spre fondul pentru completarea căruia cere aprobarea Ministerului Cultelor ÅŸi InstrucÅ£iunii Publice. La 15 octombrie 1874, propune achiziÅ£ionarea de la anticariatul din IaÅŸi a unor manuscrise ÅŸi tipărituri vechi, între care scrierile lui Dosoftei ÅŸi Divanul sau gâlceava înÅ£eleptului cu lumea…(1698). Teodor Nica, director în minister, aprobă solicitarea la 2 noiembrie, acelaÅŸi an (3).

ÃŽn răstimpul foarte scurt cât a fost bibliotecar (1874 – 1875), Eminescu a demonstrat consecvenţă în ceea ce ÅŸi-a propus ÅŸi, cu primul prilej, întocmeÅŸte o listă ÅŸi mai amplă de cărÅ£i vechi, motivând alegerea lor. Chiar dacă fondurile erau modeste, se putea realiza proiectul său de întemeiere a fondului de carte pe cartea veche: „… de dorit ca, în marginile restrânselor mijloace ce s-au încuviinÅ£at bibliotecei, să se adune această literatură an cu an, însă continuu ÅŸi sistematic4”. Erau cărÅ£i a căror valoare trece dincolo de aspectul material: „ImportanÅ£a scrierilor acestora nu se poate stabili teoretic ÅŸi de dinainte, ea se vede abia în curgerea vremei ÅŸi [se] schimbă după punctele de vedera cari predominează la studiul lor. Netăgăduită este însă valoarea lor stilistică ÅŸi lexicală. Stilistică, căci nu sunt scrise sub influinÅ£a limbelor moderne, cel puÅ£in nu a celei franceze, ÅŸi se găsesc în ele locuÅ£iuni cari încep a dispărea din limba de astăzi ÅŸi se înlocuiesc prin ÅŸabloane de fraze străine dezvoltărei de pân-acum a limbei noastre; lexicală, prin mulÅ£imea de cuvinte originale pe cari scriitorii bisericeÅŸti ÅŸi laici, siliÅ£i să recurgă la propii mijloace, le întrebuinÅ£ază în compunerile lor”.

Pentru a avea o reprezentare exactă a demersului bibliotecarului Eminescu, prezentăm mai jos adresa şi lista ”cărţilor şi manuscriptelor propuse”:

ROMÂNIA

BIBLIOTECA CENTRALÄ‚ DIN IAÅžI

Iaşi, în 6 martie 1875

N-o 14

Se propune întrebuinţarea unui rest de 185 lei n.

Domnule Ministru,

La adresa d-voastre N-o 1298, atingătoare de întrebuinţarea restului de 185 lei rămaşi în păstrarea mea, n-am putut răspunde îndată din următoarea cauză: Prin adresa mea N-o 1 v-am fost cerut ca acei bani să rămâie în păstrare-mi cu aceeaşi destinaţie, adică pentru a cumpăra cărţi sau manuscripte româneşti ce mi s-ar prezenta. Fiind însă că acestea nu mi se oferă decât pe rând şi după întâmplare de-aceea nu v-am putut da pân-acum un răspuns definitiv. Mai jos urmează lista celor oferite şi preţurile lor. Mai nainte însă îmi permit de-a face următoarele observări, care mi se par de trebuinţă în cestiunea de faţă.

Literatura română din secolii XVI, XVII ÅŸi XVIII e reprezentată prin 269 opuri tipărite, dintre cari cele mai multe bisericeÅŸti. Sfertul întâi al secolului nostru poartă asemenea caracterul secolului al XVIII-le. CărÅ£ile bisericeÅŸti, ca trebuinţă generală a poporului, prevalează; cărÅ£i mirene nu se tipăresc, ci se lăţesc numai în manuscript. ÃŽnsăşi Condica civilă a Moldovei (din secl. acesta) a fost tipărită numai de frica plastografiei, după cum se vede din prefaţă. Deci se poate stabili în genere principiul că numai cărÅ£ile bisericeÅŸti se tipăreau de regulă, iar lectura laică a secolilor trecuÅ£i ÅŸi din începutul acestuia e cuprinsă – maxima parte – în manuscripte. Ar fi deci de dorit ca, în marginile restrânselor mijloace ce s-au încuviinÅ£at bibliotecei, să se adune această literatură an cu an, însă continuu ÅŸi sistematic. ÃŽn privirea cărÅ£ilor bisericeÅŸti mai observ că data tipărirei nu e mai niciodată aceea a compunerei lor ÅŸi, când există vro a doua ediÅ£ie, ea nu-i decât reimprimarea celei dentâi, fie aceasta oricât de veche. Iar o categorie deosebită de manuscripte o formează acelea cari există ÅŸi tipărite, dar sunt cu mult anterioare epocei tipărirei lor.

Acestea sunt numeroase în limba română.

Importanţa scrierilor acestora nu se poate stabili teoretic şi de dinainte, ea se vede abia în curgerea vremei şi [se] schimbă după punctele de vedere cari predominează la studiul lor. Netăgăduită este însă valoarea lor stilistică şi lexicală. Stilistică, căci nu sunt scrise sub influinţa limbelor moderne, cel puţin nu a celei franceze, şi se găsesc în ele locuţiuni cari încep a dispărea din limba de astăzi şi se înlocuiesc prin şabloane de fraze străine dezvoltărei de pân-acum a limbei noastre; lexicală, prin mulţimea de cuvinte originale pe cari scriitorii bisericeşti şi laici, siliţi să recurgă la proprii mijloace, le întrebuinţază în compunerile lor.

CărÅ£ile propuse sunt următoarele: Apostol, Atârnare în loc de scrisoare asupra tarafului okellistilor pentru firea a toată lumea. Tradus de Petru Stamatiadi, Synopsis adică cuprindere în scurt acei vechi ÅŸi acei nouă scripturi, Macarie Snt. Omilic adică cuvinte, Amfilochie (Eppul titular al Hotinului). ÃŽnvăţătură geograficească, Pilde filozofeÅŸti, Ioan Damaschin Snt. Descoperire cu amănuntul a pravoslavnicei credinÅ£e, Kekrografion adică 4 cărÅ£i I Cugetări; II Singuratece cuvinte; III pentru privirea lui Christos; IV pentru zdrobirea inimei., Eugenie Bulgariul Archepp. ÃŽndeletnicire iubitoare de Dumnezău, Efrem Syrul. Cuvintele ÅŸi învăţăturile lui. Tălmăcite adică mai nainte, Florian. Istoria lui Numa Pompilie, Trad. de Beldiman, Vasilie cel Mare ÅŸi Grigorie Theol. Cuvinte puÅ£ine din cele multe ale lor, Nikodim Monahul. Carte sfătuitoare pentru păzirea celor cinci simÅ£iri, A condicii criminaliceÅŸti cartea I ÅŸi II (Ioan Sandul Sturza V. V.), Ilie Miniat Epp Cernicăi. Didachii sau cuvinte de învăţătură, Chronograf sau numărare de ani, Kyriakodromion adică cuvinte morale pentru fiecare duminică a anului, Pann, Anton. Fabule ÅŸi istorioare. Manuscriptele propuse sunt următoare: Cărticică care una câte una numărând în scurt nouăle isvodiri ale latinilor le vădeÅŸte cu mustrare., Minunile Maicei Domnului, Fără titlu. Roman în formă de autobiografie., Astrologie (importantă pentru termenii meteorologici) De la fila 43 încep: ÃŽntrebări ÅŸi răspunsuri între jidani ÅŸi creÅŸtini asupra legii creÅŸtineÅŸti…, PriveliÅŸte politicească în care se cuprinde scumpă sfătuire ce se cade a face un Domn ÅŸi de ce a se feri, Fără titlu. Comedie în versuri., Prorocia fericitului Agathanghel.

Afară de-acestea mi s-au mai oferit opul Archives curieuses de l’histoire de la France în 27 de volume 80, care după cataloage costă 180-200 franci, cu preÅ£ul de l.n. 40. DeÅŸi preÅ£ul este destul de redus, totuÅŸi, nevăzând folosul practic ce l-ar putea aduce acest op, las la apreciarea d-voastre dacă ar fi să se cumpere sau ba.

Ar mai rămânea deci din suma de 185 lei un rest de 79, respective 119 lei. Propun ca acest rest să se întrebuinţeze pentru legarea a o parte din cărţile pe care biblioteca le-a primit în anul curent.

Bibliotecariu:

M. Eminescu

Domnie sale

Domnului Ministru al Cultelor şi Instrucţiunei Publice (5)

Examinarea listei lui Eminescu atrage atenţia asupra faptului că marea majoritate a cărţilor solicitate sunt cărţi bisericeşti, cu o circulaţie mare în spaţiul românesc. Poetul avea o cunoaştere a acestor cărţi cu mult peste curiozităţile unui intelectual creştin. O cerecetare a unor titluri se arată semnificativă, deoarece, prin raportarea la operă, se demonstrează că le-a integrat unui sistem foarte bogat de înţelegere a existenţei, din coordonatele căruia nu trebuia să lipsească perspectiva teologică. Al. Elian şi alţi cercetători ai activităţii de bibliotecar a lui Eminescu situează corespunzător, în acest sens, diferite titluri (6).

Să ne oprim asupra câtorva:

Ioan Damaschin sntul(sfântul). Descoperire cu ameruntul a pravoslavnicei credinţe (1806, Iaşi).
Opera teologică a Sf. Ioan Damaschin fusese publicată în latină la Blaj, în 1763: Joannis Damasceni, Opera philosophica et theologica. Traducerea românească, din 1806, s-a făcut prin grija Mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi, care se bucură de sprijinul principelui fanariot Constantin Moruzi.

Kekragarion (nu Kekrografion) alu Sfântului Augustinu, tradus de Gherontie ÅŸi Grigorie în 1814 la NeamÅ£. O comparaÅ£ie cu un Kekragarion grecesc, tipărit la Moscova în 1824, arată că iniÅ£ial a fost alcătuit din 4 cărÅ£i: MeditaÅ£ii – Solilocvii – Despre contemplarea lui Cristos – Despre pocăinÅ£a inimii. Urmează florilegiul de psalmi ai lui David.

Efrem Sirul. Cuvintele şi învăţăturile lui.

A trăit în secolul al IV-lea şi a compus numeroase imne în cinstea Sfintei Fecioare, a Naşterii Domnului, a Bisericii şi pentru combaterea diferitelor erezii. Multe din rugăciunile lui au intrat în cultul Bisericii Ortodoxe.

Vasilii cel Mare şi Grigorie. Cuvinte puţine din cele multe ale lor.

Stâlpi ai Bisericii din secolul al IV-lea. Grigorie de Nazianz (Teologul) şi Vasile cel Mare au adunat sub titlu Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii o serie de scrieri ale lui Origen, culegere model pentru Filocaliile din veacurile XVIII-XX. Cuvântările lor au adus preţioase precizări pentru combaterea ereziilor.

Nicodim Monahul. Carte sfătuitoare pentru păzirea celor cinci simţiri.

Este lucrarea unui călugăr de la Athos, Nicodim Aghioritul, tradusă la Neamţ în 1826. Nicodim aghioritul este unul din promotorii isihasmului. În 1782 publicase la Veneţia, în colaborare cu Mitropolitul Macarie de Corint, o culegere de scrieri isihaste: Filocalia, care va fi tradusă în ruseşte de Paisie şi tipărită la Petersburg în 1793 cu titlul Dobrotoljubie. Prin ea Occidentul vine în contact cu gândirea Sfinţilor ”neptici”: Evagrie, Macarie etc.

Ilie Miniat, Didachii (Învăţături evanghelice), 1837, Iaşi.

Au avut o primă ediţie cu titlul Cazanii, în 1742. Traduse din greceşte, i-au servit ca model lui Antim Ivireanul (Didahii, 1709-1716).

Născut la Chefalonia în 1669, Miniat studiază filosofia şi teologia la Veneţia. Este considerat cel mai mare predicator ortodox din vremea sa. Se afla în legătură cu Dimitrie Cantemir, care se slujeşte de el ca reprezentant al său pe lângă împăratul Leopold.

Cărticică carele una câte una numărând în scurt nouăle isvodiri ale latinilor le vădeşte cu mustrare, manuscris din 1756. Cartea combate încercările de infiltrare ale catolicilor în spaţiul ortodox.
Prorocia fericitului Agathanghel. Eminescu propune cumpărarea unui manuscris (1817), precizând că prima ediţie a acestei scrieri, retipărită de mai multe ori, datează din 1818.

Se pune întrebarea dacă aceste cărţi au avut vreun ecou în opera lui M. Eminescu. Am demonstrat cu alt prilej că o lectură care ţine cont de interesul lui pentru cartea teologică duce la rezultate neaşteptate (7).

Pr. Prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU

Note

1). Ion Păun Pincio, Versuri, proză, scrieri, BucureÅŸti, 1911, p. 87: ”Nefericita lui soră murise ÅŸi ea ÅŸi, acuma, aceste câteva lucruri, toate vechi, toate hârbuite, grăiau lumii de sărăcia, de mizeria în care au trăit cei ce le-au avut…”

2). Rosa del Conte, Eminescu sau despre Absolut, Ediţie îngrijită, traducere şi prefaţă Marian Papahagi. Cuvânt înainte Zoe Dumitescu-Buşulenga. Prefaţă de Mireca Eliade. Cu un cuvânt înainte pentru ediţia românească de Rosa del Conte, Cluj, Ed. Dacia 1990, p 414 şi urm.

3). M. Eminescu, Opere. Corespondenţa, Documentar, Vol. XVI, Buc., Ed. Academiei, 1989, p.18.

4). Ibidem, p. 65.

5). M. Eminescu, Op. cit., p. 65 şi urm. Raportul este înregistrat în Registrul general cu ”N-o 3657, 10 martie”, poartă în colţul din stânga sus numărul 1277, în marginea textului în stânga menţiune: “lucrat 1/7”, iar în dreapta sus rezoluţia lui T. Nica: ”10/3 1875, Se aprobă”.

6). Al. Elian, Eminescu şi vechiul scris românesc, [în] ”Studii şi cercetări de bibliologie”, anul I (1955), pp.129-160; Viorica Botez şi Gr. Botez, Mihail Eminescu, bibliotecar, [în]”Viaţa Românească”, serie nouă, anul 17 (1964), nr. 4-5, apr.-mai, pp. 204-234.

7). Cartea noastră Visul şi literatura, Ed. a II-a, Piteşti, Ed. Paralela 45, 2002, p.58 şi urm.

VEGHEA