Ministrul Iorgulescu (mentoÂrul torpilării unui sfert din arÂhiva Culturii) are un asociat pe măsură în înÂtreÂprinÂderea de a promova o lege a arhivelor. După Bogdan Petriceicu HaÅŸdeu, DimiÂtrie Onciul ÅŸi alte nume mari care au stat în fruntea arhiveÂlor roÂmâneÅŸti, a venit rândul unui copil-minune: Dorin DoÂbrinÂcu.
Dorin Dobrincu este de părere că promiţătoarea carieră de “istoric ÅŸi cerÂcetător†şi “imersiunea în lumea arhivelorâ€, pe care le-a cerÂceÂtat “adâncâ€, l-au îndreptăţit să preia ÅŸefia Arhivelor NaÅ£ionale. Poate că s-a rătăcit prea “adâncâ€, pentru că, până acum, “opera†i se reduce la doÂuă volume de documente ÅŸi niÅŸte pagini în discutabilul “Raport TisÂmăneanuâ€. “Am nervii tari, nu sunt temător, nu mă intiÂmiÂdez.†O asemenea evaÂluare a propriei personalităţi n-a fost scrisă de vreun adolescent rebel pentru rubrica de matrimoniale a vreuÂnui ziar local. Ea aparÅ£ine unui demnitar al statului român, ce se vrea luat în serios, pentru că… ÅŸi dumnealui ia viaÅ£a foarte în serios, după cum declara nu demult. Dorin Dobrincu, căci despre el este vorba, “deÂsecreÂtizează†niÅŸte arhive care n-au fost niciodată “secreteâ€, deÅŸi afirÂÂmă contrariu. Mai mult, se deÂclaÂră “singur împotriva tuturorâ€, când doreÅŸte să pună în circuit toate arÂhiÂvele; restul funcÅ£ionaÂrilor ÅŸi istoricilor cu care “luptă†sunt (cum altfel?!) dinozauri comuniÅŸti (fosta conducere a Arhivelor, de exemÂÂplu, pe care nu pierde nici un priÂlej s-o băÂlăcărească) sau “amestec ciudat de neocomuniÅŸti ÅŸi neolegionariâ€. Acestea ÅŸi altele de aceeaÅŸi speţă le aflăm din comunicatele pe care le trimite presei, garnisite cu citate din sine înÂsuÅŸi. Pentru cititorul cu pregătire de specialitate, misia declarativ asumată de Dobrincu e savuros moÂment de satiră ÅŸi umor! De ce-ar deÂpune cineva atâta efort ca să anunÅ£e ce va face? Oare pentru că vrea să abaÂtă atenÅ£ia de la subiecte mai puÅ£in plăcute lui, cum ar fi modalitatea cel puÅ£in discutabilă în care-a fost căţărat la ÅŸefia Arhivelor NaÅ£ioÂnale? Dintr-un cercetător oarecare – cum sunt sute la ora aceasta în RoÂmânia –, Dorin Dobrincu a intrat în atenÅ£ia publică în calitate de membru al “Comisiei Tismăneanuâ€.
OaÂrecum pe neaÅŸteptate, din cerÂceÂtător principal la Institutul de Istorie A.D. XeÂnopol din IaÅŸi, în iulie 2007 ateÂriza director geneÂral al Arhivelor NaÂÅ£ioÂnale. A fost “numit†prin detaÅŸare, fără concurs, în baza unor “recomanÂdări†date nu se ÅŸtie (puÂblic!) de cine ÅŸi pentru care moÂtive, căci legi ÅŸi regulamente pentru asemenea procedee nu pot fi invocate. La momentul respectiv, schimbarea conducerii Arhivelor a fost contestată de meÂdiul ÅŸtiinÅ£ific. Istorici ÅŸi academicieni s-au arătat îngrijoraÅ£i de soarta instituÂÅ£iei, în condiÅ£iile numirii unui nou director fără respectarea normelor legale ÅŸi fără să se fi organizat un concurs. Academician Cornelia Bodea credea la momentul respectiv că Arhivele NaÅ£ionale n-ar trebui “să încapă pe mâna unui «copil»“.
“RECOMANDAREâ€. Chestionat asupra procedurii folosite la înscăunarea sa în fruntea Arhivelor, Dobrincu afirma că a fost numit de ministrul de Interne, pe baza unor recomandări. Referitor la persoanele care i le-au dat, susÅ£ine că pe unii îi cunoaÅŸte, pe alÅ£ii nu, dar a refuzat caÂtegoric să nominalizeze “în clarâ€. ÃŽn absenÅ£a numelor, opinia publică, arÂhiÂviÅŸtii, comunitatea academică ÅŸi oriÂcine vrea să cunoască mecanismele de funcÅ£ionare a instituÅ£iilor în România nu pot ÅŸti de câte recoÂmanÂÂdări este nevoie, cine anume este abilitat, ÅŸi prin ce lege, să le facă.
“Persoane importante, nu spui cine†– vorba lui Caragiale –, s-au trezit dintr-o dată că Arhivele trebuie conduse de Dobrincu. Acesta nu se sfieÅŸte să se autoplaseze în grupul de elită format din vreo 20 de inÅŸi “care au produs ceva pe contemporanăâ€, de vreme ce a “cercetat multă vreme, ÅŸi adânc, arhivele roÂmâneÅŸtiâ€.
Autor de… documente
Dobrincu se declară “istoric ÅŸi cercetător†şi respinge ideea de a fi asimilat arhiviÅŸtilor, cărora le trimite în birouri xeroxuri cu inÂterviurile ce le dă presei ÅŸi le cere solicitări pentru audienÅ£e ca să-i vorbească. Ca “istoric ÅŸi cerceÂtăÂtor†a editat două volume de documente – “Proba infernului. PersoÂnalul de cult în sistemul carceral din România portivit documenÂteÂlor securităţii, 1959-1962†(apăÂrută la greu reperabila Editură Scriptorium din BucureÅŸti în 2004) ÅŸi “Ţărănimea ÅŸi puterea. ProÂcesul de colectivizare a agriÂculÂturii în România, 1949-1962†(apărut la Polirom în 2005, editat împreună cu Cristian IorÂdaÂchi). ÃŽn recomandări au tras, probabil, greu contribuÅ£iile la “RaÂÂportul Tismăneanu†şi prestaÅ£iile de “consultant ÅŸtiinÅ£ific ÅŸi «actor»“în trei filme documentare.
ComuniÅŸtii… anticomuniÅŸti!
Dorin Dobrincu a obÅ£inut titlul de doctor în istorie cu o lucrare (de peste 1.000 de pagini!) despre reÂzistenÅ£a anticomunistă. “Am mers pe cercetarea la firul ierbii, deÂclara într-un interviu, adică identificarea individ cu individ (sic!), grup cu grup, zonă cu zonă, pentru a avea o imagine de anÂsamÂblu.†După efortul de clarvăÂzător al numărătorii partizanilor, a trecut ÅŸi la “analize calitativeâ€. Tot la “firul ierbii!†i-a ieÅŸit că, duÂpă criteriul apartenenÅ£ei politice, juÂmăÂtate… nu erau politici. Din ceaÂlalÂtă jumătate, pe primul loc erau ţăÂrăniÅŸtii, urmaÅ£i de… comuniÅŸi. Abia apoi legionarii ÅŸ.c.l. Åži iată cum tânărul Dobrincu a acreÂditat deja o paradigmă a istorioÂgrafiei româneÅŸti – partidul (“e-n toate!â€) urcase ÅŸi-n rezistenÅ£a din munÅ£i.
18/02/2008 de Cristina Diac / Jurnalul National