Mineriada Iliescu-Roman impotriva Pietei Universitatii

La doua zile dupa ce Ion Iliescu a fost pus sub invinuire Curtea Constitutionala a dat o lovitura impotriva infaptuirii Justitiei

Seniorii Ligii Studentilor, in calitatea de participanti la Fenomenul Piata Universitatii 1989-1990 si membri ai retelei Civic Net – Piata Universitatii, isi exprima profunda indignare fata de ultima lovitura data Justitiei, dreptatii si adevarului, in Romania. Ingroparea Dosarelor Revolutiei si loviturii de stat din decembrie 1989 si a Mineriadei din iunie 1990 constituie o intoarcere in timp cu 17 ani a Romaniei.

Decizia Curtii Constitutionale, care infirma cercetarea penala intreprinsa pana acum (de procurori militari), violeaza Articolul 17 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care interzice abuzul de drept. Totodata, daca am considera ca ar fi o restrangere de drepturi cercetarea intreprinsa pana acum in Dosarele Revolutiei si Minderiadei, aceasta este o situatie prevazuta de Articolul 18 din Conventie care permite ca se pot opera chiar restrangeri de drepturi limitate la anumite cauze in anumite conditii si la un timp oarecare, limitat, si doar pentru un scop oarecare, temeinic motivat. Or, Revolutia si Mineriada constituie motive suficient de temeinice chiar daca numai pentru faptul ca nu se va putea vorbi de o restabilire a imaginii unei Justitii corecte in Romania atata timp cat vinovatii pentru crimele din decembrie 1989 si iunie 1990 nu vor fi pedepsiti. Indiferent cine ar fi acestia, nimeni nu este mai presus de lege.

De aceea, afirmam ca este abuziv si contrar dreptului comunitar ca un organism din afara sistemului institutional judiciar sa modifice pe o cale indirecta legi organice, printr-o interpretare fortata si o extindere a acestei interpretari la situatii care nu intra in contradictie cu dispozitiile Constitutiei sau ale unor decizii CEDO.

Ca reprezentanti ai victimelor, martori si participanti la evenimentele din decembrie 1989-iunie 1990, condamnam vehement faptul ca, sub pretextul alinierii la standarde europene, se urmareste de fapt ca Dosarele privind crimele Revolutiei si Mineriadelor sa fie fragmentate si, in final, disipate pana la pierderea urmelor vinovatilor.

Noi stim ca, in realitate, lucrurile stau astfel: pentru unele din dosarele in care sunt implicati militari si civili deopotriva nimic nu impiedica efectuarea cercetarii penale de catre procurorii militari – parchetele militare constituind doar una din sectiile Ministerului Public (Parchetului general) – sectia parchetelor militare, ca si DNA, ca si DIICOT.

Reiteram ca decizia CEDO se refera doar la judecarea cauzelor, nu si la instructia penala, (cercetare penala nejudecatoreasca) anterioara trimiterii in judecata.

Or, atat Curtea cat si Comisia Europeana au admis ca o situatie intermediara, provizorie, poate fi acceptata pentru Romania in ce priveste statutul procurorilor, in forma stabilita dupa 2004.

Protestam energic fata de toate aceste manevre de modificare repetata a procedurii penale, pe cale directa legislativa sau prin intermediul Curtii Constitutionale, care au ca scop clar acoperirea si apararea unor importanti oameni politici si militari – dintre care multi au avut legaturi directe cu structurile KGB si GRU din Romania – si care s-au sustras de peste 17 ani cercetarii si judecarii pentru faptele penale si crimele care s-au comis.

Reamintim acestora si opiniei publice o inscriptie scrisa de studentul la arte plastice Titi Amzar in decembrie 1989 si preluata pe frontispiciul ziarului “Romania libera” prin fotografia lui Pascal Ilie Virgil: “Dreptate, ochii plansi cer sa te vada”. Si o alta, plasata pe “Facultatea de Golani” – Institutul de Arhitectura – in timpul manifestatiei maraton anticomuniste din aprilie-iunie 1990, citat din Nicolae Iorga: “Cine uita, nu merita”!

NOI NU VOM UITA NICIODATA!

Civic Net – Piata Universitatii

Vizionati mai jos si in sectiunea Video Memoria secvente din Piata Universitatii si din 13-15 iunie 1990 precum si despre Ion Iliescu, revolutionarul comunist. Cititi mai jos primele file ale Dosarului 13-15. Inculpati: Ion Iliescu, Petre Roman, Guvernul si Administratia FSN. Pentru ca ne ocupam de media, nu vom uita de presa vremii. Manipulatorii si incitatorii la violenta contra manifestantilor anticomunsti: Sergiu Andon, Cristian Tudor Popescu, Corina Dragotescu si restul slugilor FSN, ajunse toate “mari”…

Mineriada presei FSN – Adevarul, Azi, Dimineata

Cititi chipul schimonosit al libertatii si urii lui Andrei Plesu, Darie Novaceanu, Cristian Tudor Popescu, Sergiu Andon, Corina Dragotescu, s.a.

Scrie si in ziarul Adevarul…

DOSARUL 13-15 ISI CHEAMA VINOVATII

Ion Ilici Iliescu pus sub acuzare pentru patru morti in 13-15 iunie

La 17 ani de la evenimentele sangeroase din 13-15 iunie 1990, fostul presedinte al Romaniei Ion Ilici Iliescu a fost pus sub acuzare privind moartea a patru persoane in timpul Mineriadei. Invinuitul Iliescu urmeaza sa fie citat pentru a fi audiat la Sectia Parchetelor Militare.
Ancheta este o parte disjunsa din dosarul privind Mineriada si vizeaza implicarea mai multor ofiteri in rezerva din Ministerul de Interne in uciderea prin impuscare a patru persoane, in zona Ministerului de Interne si a Pietei Universitatii.
In urma declaratiilor existente la dosar – inclusiv din partea membrilor CIvic Media organizatori ai manifestatiei anticomuniste din Piata Universitatii-, procurorii militari l-au pus sub invinuire si pe fostul presedinte Ion Iliescu.
Cercetarile in cazul lui Ion Iliescu vizeaza forma de participatie la infractiunea de omor.

13-15 iunie 1990 – 60 de morti peste cifra oficiala

Marturia Dr. D.G, medic la Spitalul Municipal din BUCURESTI

“Incepand cu noaptea de 13 iunie 1990 cand cei cativa zeci de manifestanti care-si petreceau noaptea in “Piata Universitatii”au fost batuti bestial de sute de politisti, care i-au incercuit in ziua de 13 iunie cand au fost lupte de strada (de data aceasta cu politistii in minoritate) si mai ales in zilele de 14 si 15 iunie, cand minerii, impreuna cu politisti si securisti deghizati au batut un mare numar de oarmeni, la “Sectia de Neurochirurgie” a Spitalului nr. 9 din Bucuresti au fost adusi sute de oameni cu “traumatism cranio-cerebral provocat prin lovire cu corpuri dure”.

Numarul lor depasea cateva sute. Majoritatea cereau sa nu fie inregistrati si, dupa un prim ajutor, paraseau camera de garda. Peste 150 au fost insa retinuti prezentand traumatisme grave, cu alterarea starii de constiinta. Dintre acestia, aproximativ 60 au decedat la un interval de timp mai scurt sau mai lung, unii dupa ce au fost operati. Majoritatea erau loviti in regiunea cefei si unii prezentau urme de lovire si in alte regiuni ale corpului.

Nimeni nu facut ulterior nici o ancheta in privinta acestor decese, tratate ca morti naturale, in spital, registrul in care au fost inscrisi cei decedati, la intrare, a disparut! Comunicatele oficiale prezinta cifra de 6 morti, toti decedati pe strada si sute de raniti. Nimeni nu a intrebat ce s-a intamplat cu cei raniti si nu a fost condamnat nimeni pentru ranirea lor.

Astea sunt faptele pe care le cunosc vi le comunic in speranta ca cei vinovati vor fi pedepsiti pana la urma”

(Florin Matrescu, Holocaustul Rosu, Bucuresti, 1998, p.158)

Morţii fără nume din iunie 1990 – Vinovatii printre noi

La câteva săptămâni de la mineriadă, câţiva studenÅ£i la medicină efectuaseră cercetări în Cimitirul StrăuleÅŸti II ÅŸi au povestit câtorva membri GID că au descoperit acolo 2 tranÅŸee cu aproximativ 78 de morÅ£i neidentificaÅ£i – decedaÅ£i în perioada 13-17 iunie 1990. Au mai existat ÅŸi alte persoane – ziariÅŸti, fotoreporteri, studenÅ£i – care au efectuat cercetări ÅŸi fotografii la Institutul de Medicină Legală ÅŸi la Cimitirul StrăuleÅŸti. In august-septembrie 1990, sub semnătura lui Eugen Dichiseanu, ziarul România Liberă a publicat, într-un serial de 10 episoade, o anchetă asupra acestui subiect.

Cercetările, efectuate de ziaristul Eugen Dichiseanu ÅŸi membri ai Ligii StudenÅ£ilor, printre care ÅŸi George Roncea, au descoperit mari nereguli, inadvertenÅ£e, neglijenÅ£e, deficienÅ£e de organizare dar ÅŸi încercări de neprezentare de probe în funcÅ£ionarea instituÅ£iilor implicate în gestionarea situaÅ£iei morÅ£ilor fără identitate: PoliÅ£ia, Procuratura, IML, Primăria Municipiului BucureÅŸti. Pe post de acar Păun a fost atunci IPS (ÃŽntreprinderea de Prestări Servicii) care nu ar fi asigurat transportul corect al morÅ£ilor neidentificaÅ£i de la IML la cimitir. Groparii de la StrăuleÅŸti povesteau că într-unele dintre sicrie erau ÅŸi câte 2 cadavre de neidentificaÅ£i! Vice-primarul capitalei (care negase că ar ÅŸtiut ceva despre înhumări) semnase niÅŸte acte legate de necesitatea rezolvării problemei neidentificaÅ£ilor de la Morgă ÅŸi se ÅŸi deplasase la StrăuleÅŸti; pentru data de 29 iunie fuseseră săpate, în mare grabă, la StrăuleÅŸti, două ÅŸanÅ£uri comune, în care au fost înhumaÅ£i mai mult de 40 de morÅ£i neidentificaÅ£i, care nu figurau în fiÅŸele PoliÅ£iei; IML păstra chiar ÅŸi 7-8 luni morÅ£i neidentificaÅ£i dar fără a le asigura evidenÅ£a – cu amprente, fiÅŸe, fotografii – corelată între mai multe instituÅ£ii implicate.

Autorul articolului precizează că a fost audiat de Comisia Parlamentară pentru cercetarea urmării evenimentelor din 13-15 iunie, dar, în momentul în care a furnizat comisiei amănunte, documente fotografice, cifre şi detalii concrete, preşedintele comisiei a întrerupt audierea. (România Liberă, nr. 214, 7 septembrie, 1990).

S-a pus mereu problema că aceÅŸti morÅ£i nu sunt revendicaÅ£i. De fapt, nu ÅŸtim dacă nu i-a revendicat nimeni sau dacă cei care i-au revendicat au primit ÅŸi răspunsuri. Åžtim însă că, în ultima perioadă a manifestaÅ£iei, LOCUIAU pur ÅŸi simplu în corturile din Piaţă peste 100 persoane – care iÅŸi părăsiseră casele, rămaÅŸi fara serviciu, veniÅ£i din toată Å£ara, destul de mulÅ£i din nordul Transilvaniei. ÃŽn afară de ei, se adăpostiseră, pe lânga Piaţă ÅŸi pe lângă corturi, aurolaci, copii plecaÅ£i din case de copii sau plecaÅ£i de acasă – ÅŸi ei din diferite colÅ£uri ale ţării. Era singurul loc de unde nu erau alungaÅ£i, ÅŸi unde găseau înÅ£elegere ÅŸi o bucată de pâine. Se adăpostiseră, în corturile din PiaÅ£a Universităţii, ÅŸi copii ÅŸi tineri (elevi ÅŸi studenÅ£i) din familii de bună condiÅ£ie, dar pe care propriii părinÅ£i – adepÅ£i infocaÅ£i “ai lu’ domnu’ Iliescu” îi alungaseră de acasă, doar cu hainele de pe ei, socotindu-se dezonoraÅ£i că aceÅŸtia susÅ£ineau manifestaÅ£ia “golanilor”, ba, culmea dezonoarei, stăteau ÅŸi în Piaţă. Au existat oameni din GID, care luau acasă persoanele fără domiciliu care doreau să facă o baie ÅŸi să mai doarmă intr-un pat. Erau mulÅ£i care intrerupseseră de multă vreme legăturile cu familiile, ÅŸi pe care nu avea cine să-i caute. Chiar in GID am avut o astfel de persoană.

Un caz concret de “nerevendicat” este cel al studentului cunoscut ca “Sir”, despre care povesteÅŸte autorul Gheorghe Dumbrăveanu (mort ÅŸi el, in condiÅ£ii ciudate, la câţiva ani de la eveniment) în cartea “PiaÅ£a Universităţii” (Imprimeria “Coresi”, Bucuresti, p. 5-6).

In contul morţilor represiunii din 13-15 iunie 1990 sunt puşi totdeauna numai cei morţi atunci, pe loc. Nimeni nu a cercetat ce s-a întâmplat cu răniţii, câţi dintre ei au mai trăit şi cât? Nimeni nu a cercetat câte dintre femeile gravide, bătute sălbatic cu bocancii în abdomen (în mod special în abdomen !) au mai născut.

Există medici care au dat anumite declaraÅ£ii despre zecile de oameni trataÅ£i sau operaÅ£i de grave traumatisme cranio-cerebrale la “SecÅ£ia de Neurochirurgie” a Spitalului nr. 9 din BucureÅŸti, dintre care 60 au murit în câteva luni. Azi, însă, nimeni nu mai vorbeÅŸte; în discuÅ£ii particulare, un domn doctor ne-a spus că multe persoane din lumea medicală bucureÅŸteană au cunoÅŸtinţă despre aceste decese, dar că nu au curajul să vorbească.

Adevărul poate fi aflat prin cercetarea arhivelor şi a persoanelor aflate la conducerea multor institutii: Institutul de Medicină Legală, Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti, Primăria, Direcţia Cimitirelor, a Crematoriului Cenuşa sau prin cercetarea registrele de gardă ale spitalelor bucureştene (unele registre au dispărut, altele au filele rupte).

Din neîncredere totală în instituÅ£iile statului ÅŸi în justiÅ£ia română, dar ÅŸi de frică, lehamite, silă ÅŸi scârbă faţă de tot ce s-a întâmplat în aceÅŸti ani, mulÅ£i oameni refuză să vorbească – ÅŸi despre revoluÅ£ie ÅŸi despre mineriadă. Prea mulÅ£i martori incomozi ai evenimentelor sângeroase din decembrie 1989 ÅŸi din timpul anului 1990 ba au fost împuÅŸcaÅ£i în ceafă sau în frunte, ba au fost călcaÅ£i de o maÅŸină pe trecerea de pietoni, ba au fost bătuÅ£i sălbatic, ba ÅŸi-au găsit casa ori maÅŸina sparte, ba au fost găsiÅ£i “sinuciÅŸi” cu ÅŸtreangul de gât (ca Gigi Gavrilescu).

Consideram că vinovaţi de toate aceste crime, precum şi de instigare şi complicitate, sunt:

– Ion Iliescu ÅŸi Petre Roman (pe atunci preÅŸedintele, respectiv primul ministru al României) împreună cu membrii Guvernului ÅŸi administratiei FSN implicaÅ£i în represiuni (miniÅŸtrii de interne, armată, transporturi, prefecÅ£i, primari, etc.)

– PreÅŸedinÅ£ii ÅŸi persoanele din conducerea Televiziunii Române, a Radiodifuziunii Române, a ziarelor Azi, Adevărul, DimineaÅ£a – pentru instigarea la violenta si razboi civil, dezinformarea ÅŸi manipularea opiniei publice

– Conducerea IMGB, a ministerului Minelor, a minelor din bazinele miniere implicate în represiune, a regionalelor CFR ÅŸi a tuturor celor implicaÅ£i în instigarea ÅŸi transportarea miilor de mineri ÅŸi muncitori la BucureÅŸti.

“Vreau să mulÅ£umesc pentru spiritul organizat în care v-aÅ£i prezentat, în care aÅ£i acÅ£ionat, să multumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma ÅŸi celorlalÅ£i lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci vă mulÅ£umesc tuturor pentru tot ce aÅ£i făcut în aceste zile.”

– citat din discursul Å£inut la Complexul Expozitional, la 15 iunie 1990, prin care preÅŸedintele de atunci al României, Ion Iliescu, a mulÅ£umit minerilor pentru tot ce au făcut la BucureÅŸti în zilele de 14-15 iunie 1990.

Ion Iliescu a mulţumit unor români pentru că au omorât, torturat, bătut, jefuit şi retinut ilegal alţi români, cu aportul direct al organelor de stat. Ion Iliescu si administratia FSN au însângerat România, au umilit-o, i-au întunecat viitorul, i-au ucis speranţa şi i-au întemniţat libertatea.

Vinovatii trebuie sa plateasca.

“Civic Net – Piata Universitatii”

Seniorii Ligii Studentilor

Grupul Independent pentru Democratie

Asociatia 21 Decembrie 1989

Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti

Asociatia Civic Media

13 iunie 2007

CUVANTAREA lui ION ILIESCU in zorii zilei de 14 iunie 1990 adresată minerilor adunati de FSN in Piata Victoria

“Mă adresez dv. de astă dată, mulÅ£umindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care ÅŸi de astă dată l–aÅ£i dat

LA CHEMAREA NOASTRÄ‚!

Mulţumesc de asemenea tuturor celorlalte delegaţii din judeţe care au venit şi s-au adăugat acestor forţe solidare ale muncitorimii române.

Îi rugăm pe ceilalţi să rămână aici în piaţă.

Delegaţia de mineri, în frunte cu dl. Cozma, se va deplasa spre
Piaţa Universităţii pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră.

(urale, ovaţii prelungite, entuziasm, aclamaţii)

Aşa cum aţi văzut, de astă dată, avem de-a face cu elemente, cu elemente de-a dreptul fasciste, (urale, aclamaţii ) care, care ieri s-au dedat la acte de vandalism, după ce, în cursul dimineţii de ieri, 13 iunie, forţe organizate de ordine publică au curăţit Piaţa Universităţii, la propriu, adică, după ce au evacuat o serie de elemente care zăceau pe spaţiul verde, au eliminat tot spaţiul, s-au apucat de curăţirea zonei, pentru că a rămas mizerie în urma acestora, s-au apucat să cureţe carosabilul, să spele, să pregătească pentru circulaţie. În după amiaza zilei de ieri, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente, cu bare, cu lanţuri, cu pietre, cu cărămizi, cu ţigle, au atacat cordoanele de poliţişti, ăă, înarmate cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la maşini şi apoi, grupuri, s-au îndreptat spre clădirea poliţiei pe care au incendiat-o, spre clădirea Ministerului de interne, spre seară, precum ştiţi, au invadat şi clădirea televiziunii care a trebuit să-şi întrerupă emisiunea.

În cursul serii, grupuri de muncitori, de poliţişti şi ostaşi, au reuşit să re-elibereze televiziunea şi spaţiul din jurul acesteia. Peste noapte au fost eliberate clădirile poliţiei şi ale ministerului de interne.

Unii dintre ei s-au reîntors în Piaţa Universităţii. Acum, spre dimineaţă, se pare, se pare că din nou au evacuat-o, au părăsit-o. Sînt acolo cîteva formaţiuni de paraşutişti şi poliţişti.

V-am ruga pe dv. minieri care sunteÅ£i grupaÅ£i, organizaÅ£i, să vă îndreptaÅ£i în coloană pe bulevard, până la PiaÅ£a Universităţii, pe care s-o ocupaÅ£i definitiv dumneavoastră… (urale, ovaÅ£ii, aclamaÅ£ii ) după care, în conlucrare cu forÅ£ele de ordine, vă rugăm să asiguraÅ£i paza pieÅ£ii Universităţii, pentru ca să se efectueze, să se efectueze lucrări de curăţire ÅŸi de redare a circulaÅ£iei acestui nod. (încercare de urale întrerupte)

Dumneavoastră să fiţi, dumneavoastră să fiţi paznicii, în conlucrare cu forţele de ordine, a acestui punct central din capitală. (urale ) .

Vă mulţumim foarte mult, vă rugăm să faceţi totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sîngeroase, şi dumneavoastră să asiguraţi paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste carea şi-ar mai face apariţia în această zonă. (urale prelungite)

Vă mulÅ£umim foarte mult, tuturor! Drum bun ÅŸi cu bine! Succes!” (urale si prelungite)

 

SUA: Iliescu si guvernul sau au lovit in inima democratiei

Declaratia Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii din 15
iunie 1990

 

Actiunile autorizate de presedintele Iliescu si guvernul sau, din
ultimele cateva zile, au lovit in inima democratiei romane. Atacurile
organizate impotriva sediilor partidelor de opozitie si a ziarelor
independente si atacurile impotriva personalitatilor politice care
urmareau teluri democratice prin mijloace pasnice, de catre muncitorii
chemati in Bucuresti de presedintele Iliescu personal, ameninta sa
readuca regimul autoritar in Romania.

Facem apel la presedintele Iliescu si guvernul sau sa inceteze imediat
orice actiune impotriva procesului incipient de democratizare a
Romaniei. In mod special, el trebuie sa recheme de pe strazi pe toti
acei muncitori auto-organizati in grupari violente si sa-si ia in mod
public angajamentul ca acestia nu vor mai fi incurajati sa se
reintoarca.

El va trebui sa garanteze public siguranta conducatorilor si
membrilor partidelor politice si a celor care-si exercita dreptul
legitim la expresie si dizidenta si va trebui sa redeschida toate
ziarele si publicatiile independente ale caror sedii au fost atacate in
cursul zilei de joi. In continuare, insistam ca presedintele Iliescu si
guvernul sau sa se angajeze intr-un dialog cu partidele de opozitie si
alte grupari, pentru a repara daunele aduse democratiei romane, cauzate
de evenimentele din ultimele zile.

In asteptarea reinstaurarii
procesului democratizarii, Statele Unite au hotarat sa sisteze orice
ajutoare economice neumanitare care ar fi putut fi acordate Romaniei.
Ambasadorul Alan Green, care s-a aflat in aceasta saptamana la
Washington pentru consultari, a primit instructiuni de a se reintoarce
la Bucuresti, pentru a comunica conducerii Romaniei gravitatea
ingrijorarii noastre legate de recentele evenimente care au avut loc in
Romania.

Departamentul de Stat al SUA

Miscarea anti-comunista, de la Insurectia din 1989 la Mineriada din 1990

26 decembrie 1989: este organizat primul miting anticomunist de dupa Revolutie.

12 ianuarie: Manifestantii cer indepartarea de la Conducerea CFSN a
nomenclaturistilor.

23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor
anterioare. Doina Cornea si alti dizidenti de frunte demisioneaza
din Front.

28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si
Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si
partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a ,oamenilor
muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.

18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine
antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului.
A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa
modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din
Rusia.

22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice
au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in
mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de
manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui
bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit o femeie in varsta. Incidentul
a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in
Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul
Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa
Revolutie se inalta baricade.

23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste
la portavoce. Manifestanti din decembrie 1989, Andrei Rochian si Victor Roncea impreuna cu un grup de tineri blocheaza intersectia de la Piata Universitatii cu cateva panouri. Peste noapte raman circa 100 de persoane.

24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oameniilor
stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie.

In jurul orei 11.00,
Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se
striga cu patima ,Jos Iliescu”! In dimineata aceleiasi zile,
presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea
fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste
pe cei care il contesta in Piata Universitatii, “golani”.

Intemeierea Golaniei

George Roncea: La ora 12.00, dupa ce am aflat la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonas
pe care am scris apasat ,golan”. In stanga jos am pus ca o
marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox, cateva sute de bucati si cumpar
doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu ecusonul pe
piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa de Iliescu. Chestia
uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia asteptata, de
fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment in care apar la vedere cu
teancul de insigne si cu acele. In doua minute raman fara
ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu mandrie in piept.

La ora
15.00, Institutul de Arhitectura va fi impodobit cu o inscriptie pe care
se putea citi: ,Facultate de golani”. Din acel moment s-a implinit fenomenul de
auto-legitimare a unui grup social distinct ce era pana atunci
inca difuz si lipsit de contur. Eticheta de ,golan” devine insemnul heraldic al
minoritatii bunului simt din Romania.

Deschiderea balconului

La ora 17.00, presedintele Ligii Studentilor din Universitate, Marian Munteanu,
deschide balconul Facultatii de Geologie, in pofida opozitiei
profesorilor. Asfel debuteaza fenomenul Pietei Universitatii. Cheia celebrului
balcon este furnizata de catre o femeie de serviciu, al carei nume,
din pacate, nu a fost inregistrat de posteritate.

Inaltimea balconului, prelungire simbolica a trupului Universitatii, devenit
tribuna a opiniei anticomuniste confera o alta perspectiva celor care
contesta fesenismul de stat si de partid. Manifestantii, care pana atunci
strabateau orasul in lung si in lat, se stabilizeaza si-si alcatuiesc o
fortareata asezata pe un loc strategic. Incarcatura spatiului sacru, datorata
jertfei aduse aici, se transfera asupra celor ce-l ,locuiesc” Se
constituie astfel frontiera, limita grupului ad-hoc intitulat ,golani”, asupra
caruia se rasfrange proiectia de ordin spiritual, de continuatori si
depozitari ai mesajului celor ucisi aici in decembrie, pentru libertate. Granita
teritoriului Golaniei este fixata de perimetrul Universitatii si al
Facultatii de Arhitectura si are ca limite periferiale, intersectia, nod de
circulatie vital al orasului, Intercontinentalul, care exprima simbolic
Strainatatea si linia fostului baricadei din 21 decembrie.

Organizarea Pietei

Studentii din cele doua facultati s-au constituit echipe de lucru, pe
,specialitati”- respectiv pe expresie vizuala si literar-orala. Eu am ocupat
atelierul de etajul patru al Arhitecturii, ale carui ferestre dadeau spre Piata,
unde se aflau studentii anului sase, terminal, de la Institut, care isi
pregateau lucrarile de diploma. Primul text afisat pe fatada a fost punctul 8
din Proclamatia de la Timisoara, scris pe un cearceaf subtilizat de
prietena mea din casa. Doi colegi de la Academia de Arta au adus o enorma
reproducere, facuta de mana dupa o fotografie ce-i infatisa pe
Iliescu si pe Ceausescu impreuna. S-a intemeiat un grup relativ mic, format din
absolventi ai Liceului de Arta N. Tonitza, studenti ai Academiei
de Arta si ai Institutului de Arhitectura. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au
alaturat forte de la Grupul Independent pentru Democratie, asociatie cu
multi medicinisti si cu un spirit intreprinzator remarcabil, condusa de Cornel
Fieroiu.

Echipa Arhitecturii

Am realizat un proiect scenografic al amenajarii spatiului imagistic al Pietei,
pe schema unei scene de tip italian, cu punct unic de focalizare,
centrat pe balcon. Ideea era sa se obtina o particularizare distincta a Zonei
Libere, atat prin dispunerea lozincilor, care trebuiau sa delimiteze
Piata, cat si prin continutul mesajului inscris pe suprafata panzelor. Am compus
o sigla a Golaniei, fixata pe turnul Arhitecturii, care desemna
ideea nonviolentei, simbolic prin folosirea semnului pacii utilizat de studentii
protestatari ai Occidentului din anii ’60. Stiam ca avem nevoie de
suport international.

Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – ,Cine uita nu merita”- dar si pe
Adam Michnik. Toate acele uriase lozinci din Piata au fost realizate in
atelierul de la Arhitectura. Fetele trageau la masina panzele iar noi pictam non
stop, refaceam ce se strica din cauza vantului, ne cataram pe
streasinile facultatilor, intr-o echilibristica periculoasa, pentru a atarna
alte si alte texte si desene. Am acoperit cladirile Universitatii si ale
Arhitecturii, care au devenit suportul unei gazete de perete sui-generis a
Pietei Universitatii.

Deasupra balconului a fost instalata Icoana Maicii
Domnului. Strajuind balconul, de o parte si de alta, se aflau portretele lui
Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piata si exprimau spiritul
crestinesc si romanesc invocat de studenti.

Ecranul luminat

Atelierul de la Arhitectura si-a extins rolul functional din momentul aparitiei
video-proiectorului. ,Aparitia” a insemnat sterpelirea sculei, aflata in
proprietatea Centrului Cultural al Frantei, care avea deschisa o expozitie la
sala Dalles. Aparatul era ,imprumutat”, la caderea serii, adus pe
sest in Institut, si apoi plasat la loc, dupa ce se difuzau filmele montate tot
acolo, la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu
,completate” din patrimoniul Oficiului de Expozitii. Aveam trei video-uri si
doua televizoare adunate de pe la amici. Casetele filmate in timpul
revolutiei erau vizionate in premiera aici, montate improvizat si apoi
distribuite la emisari sositi din centrele universitare din tara unde se
organizasera mini – Golanii. Francezii au aflat dupa un timp ca filmele din
Piata se proiectau cu obiectul lor asa ca am ramas fara el. Sorin
Dumitrescu a incercat fara succes sa-i convinga pe francezi sa ne mai lase
proiectorul.

Am incercat la toate centrele culturale la care stiam ca
exista video-proiectoare, si cu aceasta ocazie am realizat ce puternica
sustinere are regimul Iliescu. Nimeni nu a vrut sa ne serveasca. Tana
Rosca, sotia lui Sorin Rosca Stanescu, ne-a facut rost pana la urma de un aparat
mai mic de la Scoala germana, unde era profesoara. Nucleul
format in studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei
televiziuni alternative, care se va numi SOTI.

Echipa Universitatii

Daca Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pietei,
Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului Golaniei.
Cantecele alcatuiau o umbrela sonora ce acoperea teritoriul Pietei si solidariza
constiinta publica a locuitorilor acesteia. Baietii de la Liga
purtau greul organizarii accesului la balcon, devenit o portavoce de mare putere
a pietei. Oameni de toate felurile s-au perindat la balcon si pe
masura ce lua amploare fenomenul Pietei la balcon au inceput sa apara
personalitati de prestigiu ale vietii romanesti. Grupul de la GDS la
inceput ne-a fost ostil, dar cand au vazut ca treaba din Piata se ingroasa si
poate aduce un ce profit, si-au schimbat atitudinea. Studentii din
Universitate trebuiau sa faca fata si grupurilor de diversionisti de la diverse
asociatii dubioase, aparute ca ciupercile, care incercau sa
imprime Pietei o orientare agresiva, pentru a compromite mesajul non violent
lansat si sustinut de studenti.

Tot la Universitate se organiza curatenia si apararea Golaniei, cu concursul GID
si al Asociatiei 21 Decembrie. Se facea cu schimbul de paza
in perimetrul Pietei, deoarece, inca de la inceput a persistat norul amenintarii
si violentei asupra Zonei. In timp ne-am ,dotat” cu aparate de
emisie-receptie, de jucarie, cu o raza de actiune de 200 de metri, s-au creat
,consemne” si ,parole” de acces la ,obiective”: balconul,
Universitatea, Institutul de Arhitectura, statia de amplificare,
videoproiectorul, ecranul si punctul de lucru din spatele acestuia. Era o joaca
dar o
traiam cu seriozitatea unor tineri care au vazut multe, mult prea multe pentru
varsta lor.

Agonia Pietei

La sfarsitul lui aprilie, se declara greva foamei pentru sustinerea
revendicarilor Pietei. Grevistii (veniti din toate regiunile tarii: Timisoara,
Cluj,
Constanta, Galati) se vor instala in corturi pe peluza din fata Teatrului
National. Fara nici o legatura cu manifestatia, in zonele limitrofe ale Pietei
Universitatii (deci in afara baricadelor) a aparut treptat un fel de talcioc
tiganesc, incurajat de politie. Era necesara o imagine detestabila
asociata Pietei, care sa fie popularizata si ingrosata de Televiziune.
In 17 mai organizatiile studentesti si ale revolutionarilor au blocat o
initiativa, a unor grupuri obscure infiltrate in Piata, care ar fi putut genera
razboi civil in Bucuresti. Ne-am dat seama ca nu avem capacitatea operativa
pentru a putea bloca actiunile diversioniste ale unor profesionisti.
Se intrevedea dezastrul – sfarsitul tragic al Pietii. Pe 24 mai ne-am retras din
Piata urmand sa fim prezenti oficial in fiecare zi de joi (ziua lui 21 decembrie).

Reprimarea

Hotararea de lichidare a Pietei universitatii a fost luata pe 11 iunie, in
cursul unei intruniri la Guvern, conduse de Ion Iliescu si Petre Roman. In
noaptea de 12 spre 13 iunie, in Piata se aflau cca. 200 de persoane si grevistii
foamei. In jurul orei 4.00, peste 1000 de politisti au inceput
,curatirea” Pietei. Marian Munteanu fusese ridicat de-acasa-in jurul orei 6.00 –
pentru o ,discutie” la Politie. Iliescu declara pe 15 iunie,
referindu-se la evacuarea Pietei: ,S-a procedat intr-o maniera foarte, foarte
civilizata”.

Caracterul represiv si violent al actiunii a starnit protestele trecatorilor si
a unor studenti din Facultatea de Arhitectura. Politistii i-au retinut si
ridicat si pe acestia.

Pe 13 iunie, in jurul orei 10.00, Piata, complet eliberata de manifestanti,
continua sa fie inconjurata de politisti. In jurul orei 11.00, isi face
aparitia grupul de muncitori de la IMGB care “face ordine”, atacand studentii
din Institutul de Arhitectura.

La ora 12.30, in jurul Pietei Universitatii
se aduna deja cateva sute de manifestanti indignati dar pasnici, aflati fata in
fata cu scutierii. Politistii ii bombardeaza pe manifestanti cu
pietre. Cateva minute mai tarziu incepe confruntarea directa
manifestanti-Politie.

La ora 14.00, pe lungimea de unda a postului radio Contact
s-a interferat o discutie dintre ,indicativul 52″ si ,53″: ,Va rog sa informati
pe domnul presedinte. Ne dam foc la toate autobuzele. Asta a fost
intelegerea. Va rog sa informati.” ,52″ si ,53″ erau Chitac si Diamandescu.

Studentii care pazeau Facultatea de Chimie surprind un tanar care
incerca sa dea foc unui autobuz cu ajutorul unei sticle incendiare. Luat la bani
marunti, se descopera ca baiatul este elev la Academia de
Politie.

La ora 15.00, tensiunea in Piata atingea cote maxime. In jurul orei
15.30 este eliberat Marian Munteanu.

La 16.10, Politia disparuse complet din zona, piata fiind reocupata de catre
manifestanti.

La ora 17.00, Marian Munteanu apare in balconul
Universitatii facand numeroase apeluri la calm si nonviolenta. In acest timp,
sediul MI si SRI era atacat cu pietre si sticle incendiare, de catre
indivizi dubiosi, atletici, echipati cu treninguri viu colorate, cam prea
ostentativ ,civile”.

In jurul orelor 18.30-19.00, martorii declara ca au auzit
sase sau sapte focuri de arma, trase din sediul MI, probabil de la etajul II sau
III. Doua persoane au fost ucise.

In fata sediului Televiziunii se aduna aproape 2000 de oameni. Printre ei s-a
zvonit ca vor fi admisi, in sediu, reprezentanti ai demonstrantilor,
pentru inceperea unui dialog cu conducerea TVR. Astfel, militarii care pazeau
institutia au permis patrunderea a 200 de persoane in cladire.

La poarta TVR au aparut grupuri de 40-50 de persoane, imbracate in salopete si
inarmate cu bate, care au blocat iesirea celor invitati in
cladire. Manifestantii retinuti in Televiziune sunt prezentati pe post drept
agresori. Armata nu a intervenit.

La ora 22 la TVR, situatia era
controlata de fortele de ordine. Manifestantii din fata cladirii au fost complet
dispersati in jurul orei 1.
TVR a transmis comunicatele presedintelui Iliescu si comunicatele Guvernului, in
care se declara ca in tara ar avea loc o “rebeliune legionara”,
in vederea rasturnarii ordinii existente. S-a facut apel catre cetatenii
judetelor invecinate, precum si la mineri pentru a se deplasa in Capitala
,spre a restabili ordinea si a apara democratia.” Executivul insa deja apelase
la Armata, iar garnizoana Bucuresti, la ora 17.20 intrase in
alarma. In acelasi timp batalioanele de mineri se pregateau pentru a se indrepta
catre Bucuresti.

Iliescu si Roman nu aveau incredere in
Armata, de vreme ce utilizau in paralel o forta civila cu caracter paramilitar.
Armata, la ora 1,05 noaptea, raportase ca reusit sa controleze
situatia in capitala. Trenurile cu mineri, daca se dorea, puteau fi oprite dupa
aceasta ora intre Craiova si Caracal. Nu numai ca Executivul nu a
ordonat aceasta masura, ci dimpotriva a continuat sa aduca mineri, ultimele
trenuri indreptandu-se catre Bucuresti la orele 7 si 9 dimineata.

Pentru deplasarea minerilor, Directia Miscare a Ministerului Transporturilor a
aprobat formarea a 11 garnituri speciale de trenuri, cu incalcarea
normelor in vigoare si a Regulamentului ministerului. Pentru formarea trenurilor
speciale se impunea avizul unei comisii militare, ceea ce nu s-a
facut.

In dimineata zilei de 14 iunie, la ora 5.00, au ajuns in Bucuresti peste
10.000 de mineri, continuand sa soseasca alte si alte garnituri. In
total la Bucuresti s-au adus aproape 20. 000 de mineri, ca o demonstratie de
forta fara precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau
cumintiti.

In jurul orei 5.30, in Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri inarmati
cu rangi si securi. Au patruns in cladirea Universitatii si in Institutul de
Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol pana in pod, in cautare de
efecte legionare ocazie cu care au fost sparte biblioteci,
laboratoare, aparatura, si o gramada de capete de studenti.
Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” si ale partidelor istorice au
fost devastate. In raidul lor asupra Capitalei, minerii au inhatat peste
1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost dusi la unitatea militara
Magurele, unde au trait un adevarat infern.

Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre care 500 au
avut nevoie de spitalizare. In ceea ce priveste numarul real al
mortilor, acesta ramane necunoscut. Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti,
dintre care cinci decedati prin impuscare. Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti. O data cu ei, In Romania a fost ingropata si democratia. Iliescu si Roman
si-au atins scopul.

Infernul s-a ridicat pe pamant

Despre morti

Despre mortii acelor zile negre s-a vorbit si s-a scris fara a se putea gasi
probe directe. Exista marturii care confirma ipoteza unui numar mult
mai mare de morti deca cei sase declarati oficial. Fratele meu a avut ocazia
nefericita de a cunoaste un om, omorat in noaptea de 14 iunie, pe
care l-am cautat impreuna luni de zile. Nu apare pe lista mortilor. Fratele meu
l-a fotografiat, in timp ce-si dadea duhul. Filmele, ca si toate
aparatele noastre au fost inhatate de politie si mineri.

George Roncea: Acest om mi-a murit in brate la ora 3.00, in holul blocului
Romarta. Era impuscat in gat. Fusesem chemat de un grup de
oameni care m-au vazut cu aparatul de fotografiat, si care m-au lasat singur cu
muribundul. Unul dintre locatari mi-a adus o lumanare, dupa
care a fugit. Cu o mana incercam sa fixez lumanarea si cu cealalta trageam cadru
dupa cadru. Mergea greu deoarece blitzul se reincarca
incet. Parghia declansatorului imi aluneca din cauza sangelui de pe maini. Omul
avea in jur de 30 de ani si alaturi de el zacea o geanta
ponosita in care avea unelte de electrician. Se uita la mine cu ochii holbati
inecandu-se din pricina sangelui care tasnea ritmic, in suvoaie
puternice, inundandu-i pieptul si fata. Am incercat sa-i blochez, fara succes,
gaura din gat, prin care i se scurgea viata. Am stat cam 5 minute
cu el, timp in care a aparut ca din senin o masina de la Medecins sans
Frontieres, care l-a incarcat, si dus a fost. Vreme indelungata, dupa
aceea, am incercat sa dau de urma acelui om, sa-i gasesc familia, sa le spun ce
s-a intamplat. Pe lista oficiala a celor sase morti ai
mineriadei, publicata de Guvernul Roman, nu am gasit nici un electrician, nici
un tanar in varsta de 30 de ani, nici un om impuscat in gat in fata
blocului Romarta. Filmele facute de mine mi-au fost toate confiscate de mineri,
impreuna cu toate actele aflate asupra mea.

Printr-o
intamplare, dupa ce am iesit de la Magurele, am aflat de la Alexandru Babos,
presedintele Asociatiei Studentilor Arhitecti, ca actele mele si
filmele se aflau in posesia lui Cico Dumitrescu. Babos intrase in biroul
acestuia cerand sa fie eliberati toti cei arestati in Facultatea de
Arhitectura si din Universitate. In dreapta lui Cico Dumitrescu, pe coltul
biroului, se afla borseta mea pe care Babos o cunostea foarte bine.”

La Guvern se afla cartierul general al represiunii

Declaratii ale victimelor: ”Pe la 5.15, colega mea Dania Sasu, cu care m-am aflat in atelier in cursul
noptii, m-a rugat sa o insotesc pana la toaleta. Abia se lumina de
ziua. In drum, ne-am intalnit cu doi colegi mai mari ( Victor
si George Roncea n. n.) si, intrucat afara se mai putea ceva,
ne-am dus cu toti in turn sa vedem ce s-a intamplat in cursul noptii in Piata.
Cei doi au facut cateva poze si ne-au avertizat sa ne ascundem.
Speriati, alergam prin scoala, in ideea de a ne ascunde de furia dezlantuita a
atacatorilor. Eram 13 oameni speriati, noua baieti si patru fete, in
toata facultatea. Ne-am gasit adapost intr-o camera la etajul 4 din corpul nou
al cladirii. E greu de explicat ce am simtit cand usa camerei in
care ne aflam a cedat la o lovitura puternica si mai ales ce am simtit cand unul
dintre navalitori a exclamat: Uite-i aici. S-au napustit asupra
noastra cel putin zece. Erau murdari, cu fetele congestionate de ura. Ne loveau
cu orice: cu pumnii si palmele, cu cizme si bate din lemn (lungi
de peste 1 m cu diametrul de cca 5 cm). Erau multi, foarte multi, cred ca sute,
si invadasera practic scoala. Erau ingrozitor de brutali, simteau o
placere diabolica sa vina sa te loveasca fiecare cu ce avea (bate, rangi de
fier, furtune de cauciuc, ori, mai simplu, cu picioarele, cu palmele).si
dupa cum se pricepeau mai bine. Scosi in strada, pe Edgar Quinet, ne-au urcat
unul peste altul intr-o masina a guvernului. Pe bancheta din
spate s-a urcat un miner (oricum, era imbracat in tinuta de miner). Era cel,
care pe parcursul drumului pana la Palatul din Piata Victoriei ne-a
palmuit cu multa sete si profesionalism.”

Silvana Anghel studenta an I Arhitectura

“Am fost fost lovit din primele clipe”

“Am fost gasiti pe la orele 6.15-6.30. Am incercat sa purtam un dialog cu
minerii, dar incercarea noastra a esuat. Din primele clipe, am primit o
lovitura in cap. Am fost luat literalmente pe sus. M-am trezit cu un miner langa
mine, o jumatate de etaj mai jos, care ma intreba: Ce este asta?.
Asta este emitatorul postului de Radio Contact, ce functioneaza la noi in
Institut. Am incercat sa-i explic minerului si la ce foloseste. Raspunsul
lui a fost: Bine, lasa ca vedem noi daca ai dreptate. Avem si noi specialistii
nostri. Am fost purtat mai departe, primind lovituri de bata pe
spinare, cu sangele siroind”.

Petrescu Bogdan Florin, membru al Consiliului Asociatiei Studentilor Arhitecti

“Am fost dusi la Guvern”

“In atelier patrunsesera cel putin 10 persoane. Erau toti imbracati in uniforma
minereasca. Am fost tarati, efectiv, spre Piata Universitatii, unde
alte zeci de oameni (imbracati tot in mineri) au navalit spre noi lovindu-ne si
scuipandu-ne. Am primit lovituri de bata peste picioare si peste
maini, cel care ma tragea de par nu-mi daduse inca drumul. In Piata
Universitatii astepta o masina Dacia 1300 alba, in care am fost
ingramadite patru persoane, pe bancheta din spate. Loviturile, umilirile, nu au
contenit nici macar o clipa. In masina, in afara de noi patru, au
mai urcat patru persoane imbracate in mineri, unul pe scaunul din fata, celalalt
pe bancheta din spate. Am fost dusi in cladirea fostului
Consiliului de Ministri.”

Savu Dania, studenta anul I, la Institutul de Arhitectura

La Magurele ranitii erau cusuti pe viu

“Dupa ce am fost scosi din Arhitectura am ajuns la Guvern. A urmat imbarcarea in
dube, cu directia Magurele. In curtea unitatii, supravegheati
cu caini lupi, ne astepta clasicul “culoar” format din politisti, care isi
aduceau si ei, cum puteau, contributia, mai cu bastoane sau, mai simplu,
direct cu automatele. Dupa ce ni s-au confiscat curelele si sireturile, am fost
introdusi intr-o hala si insiruiti pe jos, in genunchi, “cu fata la perete
si mainile la ceafa!” Eram aproximativ 400 de oameni dintre care unii raniti
foarte grav (fracturi, leziuni interne, rani deschise). Unii dintre ei au
fost cusuti “pe viu”. La ancheta ni s-a comunicat ca ,daca vrem, va impuscam pe
toti” si ca domnul, Coposu si Munteanu al vostru au dat
“ortu-popii”. In unitate se aflau cazati si mineri. Dupa trei zile cativa
studenti si ziaristi, printre care si eu, am fost eliberati fara a ni se da nici
un
act de “retinere”, desi l-am solicitat. Din grupul celor 13, “ridicati” in acea
dimineata de mineri, din Arhitectura, unul a stat inchis trei luni si a fost
eliberat din lipsa de probe, trei au fost spitalizati, iar in acest moment,
patru dintre ei se afla in strainatate ca azilanti politici.”

Victor Roncea

Marturii ale celor arestati ilegal in cladirea Institutului de
Arhitectura, facute “Romaniei libere” pe data de 22 iunie 1990

George Roncea: “Orele 6-6.30: dupa ce am fost
haituiti prin tot institutul de catre mineri, am reusit sa ne ascundem
intr-o sala, impreuna cu patru fete, sub plansetele de desen. Ne-au
gasit. Circa zece mineri s-au suit cu picioarele pe plansete. Apoi ne-au
smuls de acolo pe rand si au inceput sa ne loveasca cu drugi de fier,
vergele, sfredele de mine, cozi de topor si de lopata, bucati de
scanduri, tuburi de cauciuc cu metal inauntru. Ne-au tarat pe cai
diferite prin facultate, izbindu-ne tot timpul. Unii ne tineau de maini,
altii loveau. I-am auzit pe unii strigand: «Omorati-i, omorati-i!»
(George Roncea a fost confundat cu Marian Munteanu. Capul i-a fost
spart, nu mai vedea, era plin de sange.) Unul dintre mineri a vrut sa ma
taie cu toporul, dar a fost oprit cred ca de un sef. Am fost scosi din
Arhitectura, apoi transportati spre Ministerul de Interne, loviti tot
timpul pe drum. Nu ma mai puteam tine pe picioare, iar ei spuneau ca
sunt drogat. Mi-au luat actele si banii. Am fost dusi in curtea
Ministerului de Interne, unde se aflau multi tineri culcati pe jos,
plini de sange. Din cand in cand erau loviti. O fata in pielea goala era
batuta si apoi pipaita pe rand de politisti, sub pretextul ca i se cauta
urme de ace de seringa. Mai tarziu am fost scosi in curte, tot in
bataie, si aruncati intr-un camion albastru. Ne aflam inauntru 50-60 de
insi. Toti aveau capetele sparte, multi dintre ei mainile rupte. La
Magurele, ne-a asteptat un cordon de soldati si subofiteri care ne-au
ciomagit cu bastoanele. Acolo m-am intalnit cu fratele meu, care fusese
adus cu un alt camion”.

La randul sau, Victor Roncea marturiseste: “Pe noi nu ne-au lovit in
cap, ci doar in burta si picioare. Apoi ne-au dus langa fantana de la
Universitate, unde se aflau cei de la Liga. Tinerii erau acolo, claie
peste gramada, in apa si sange. Am remarcat o fata, studenta in anul I
la Arhitectura, cu rochia complet sfasiata.

Ne-au transportat apoi la Guvern intr-o masina in care am fost batuti
tot timpul. Acolo, intr-o camera de la etajul 1, se aflau 30 de insi
intinsi pe jos. De fapt, minerii ne loveau tot timpul. 43 de insi am
fost apoi transportati la Magurele. O buna bucata de timp, circa 750 de
insi am zacut pe ciment, intr-un garaj. Dintre acestia, Cam 50 erau femei iar 60 copii pana in
16 ani. Cei mai multi erau desfigurati. Mai tarziu au venit medicii. In
spatele cladirii, intr-o liziera, eram batuti atunci cand solicitam sa
mergem la toaleta. Pentru aceasta operatie eram scosi in grupuri de cate
patru. Dupa-amiaza au sosit anchetatorii si au inceput sa ne ia datele
si declaratii. A doua zi a sosit o masina de mineri. Multi dintre ei au
asistat la ancheta. Purtau manusi de box si erau inarmati cu bate. Celor
arestati li s-a spus ca Marian Munteanu este mort. Multi erau atat de speriati, incat dadeau orice fel de declaratii”.(Rl)

Marturii la Dosar

Prezentam, pentru uzul Parchetului, atat declaratii ale personajelor
implicate in represiune cat si ale victimelor, in speranta ca
autoritatile vor onchide, in sfarsit. Dosarul 13-15 iunie 1990. Chiar si dupa atatia ani, adevarul
trebuie sa fie aflat, iar cei vinovati trebuie cunoscuti.

Generalul colonel Victor Athanasie Stanculescu, Ministrul Apararii Nationale: Eu nu ma ocup cu speriatul oamenilor

Declaratia ministrului data in fata Comisiei a starnit stupefactie prin
continutul sau. El dezvaluie opozitia ferma pe care Armata in general a
manifestat-o fata de actiunile liderilor FSN. Generalul arata ca la sosirea sa
de la Berlin, in data de 14 iunie, i s-a raportat de catre gen. Vasile
Ionel ca in cursul noptii de 13/14 iunie, fix la ora 1,05, Armata era stapana pe
situatia din Capitala si ca problemele militare fusesera rezolvate.
El a mai spus ca Marele Stat Major nu a fost implicat in transporturile speciale
(garniturile de tren formate ilegal care au adus minerii) si ca
atunci cand au venit minerii i-a comunicat presedintelui Iliescu ,ca e prima si
ultima data cand se mai intampla asa.

Citam in continuare din senzationala declaratie a gen. Stanculescu inregistrata
de Comisie:

“La ora 11.00, dupa ce m-am intors m-am intalnit la
Palatul Victoriei cu dl. N.S. Dumitru si cu dl. Adrian Sarbu, care primeau
informatii despre activitatile din Capitala, activitati mai frumoase si
activitati mai putin frumoase. Am solicitat domnului N.S.Dumitru, pe care il
vazusem mai activ si cu mai multe cunostinte despre mineri sa
gasim solutii ca ei sa se retraga din Capitala. Din partea d-lui N.S. Dumitru, a
fost o rezistenta ca minerii sa fie trimisi inapoi. (Ba chiar i-a
instigat la violenta, dupa cum ne-a declarat in aceste zile Generalul – n. red.)
La propunerea mea dansul a raspuns: Sa mai vedem. Domnul
Adrian Sarbu a fost la mine cu cateva zile inainte de 13 iunie. Dorea sa
discutam despre evacuarea Pietii Universitatii, ca are un plan de
evacuare, are niste idei. I-am raspuns ca eu nu ma ocup cu speriatul oamenilor.
In 16 iunie 1990 mi-am prezentat demisia cu ocazia unui raport
inaintat d-lui Ion Iliescu in care, printre altele, spuneam: In ultima perioada
de timp, printre masurile principale pe care le-ati stabilit, nu s-a
apreciat necesar sa fie consultata si persoana mea.”

Generalul Stanculescu este prima personalitate a puterii din acea vreme care
recunoaste public existenta politiei politice. El precizeaza
Comisiei ca ,intre mineri se aflau o parte din oamenii lui Cristescu de la
serviciul de informatii 0215 (nume de acoperire, in realitate numele
ofiterului este Calapod).”

Generalul Vasile Ionel, Seful Marelui Stat Major al Armatei: Nu mai era nevoie de mineri

“La sedinta din 11 iunie, de la Guvern, unde s-a hotarat evacuarea Pietii
Universitatii, Armata nu a participat. In ziua de 12 iunie, ora 23, au fost
solicitati 120 de militari pentru a bloca intrarile de la metrou, de la
Universitate. Domnul presedinte Ion Iliescu si domnul prim-ministru Petre
Roman mi-au dat dispozitii pentru a interveni cu trupe din garnizoana. Am
alarmat garnizoana din Bucuresti in 13 iunie 1990, ora 17,20.
Armata a primit munitie in jurul orei 23. La ora 1,05, in noaptea de 14 iunie,
Televiziunea a fost eliberata, ca si Ministerul de Interne, dupa care
s-a raportat domnului prim- ministru ca Armata este stapana pe situatie in
Bucuresti. In acest caz nu mai era nevoie de mineri.”

Directorul SRI, Virgil Magureanu:
Minerii au facut opera de justitie sociala

“Activitatea neautorizata din Piata Universitatii putea genera un focar
epidemiologic. Bloca in mod abuziv o artera vitala de circulatie a
Capitalei. Motivul evacuarii pietii il constituia deschiderea lucrarilor
Parlamentului. Scenariul pentru evacuarea Pietii Universitatii a fost
stangaci, nepotrivit. In momentul venirii minerilor, interventia lor nu mai era
necesara. Unii dintre minerii sositi la Bucuresti au manifestat
excese, antrenandu-se in actiuni violente. Minerii au facut opera de justitie
sociala.”

Prim-ministrul Petre Roman:
A fost o actiune de tip legionar

“Cred ca a fost o actiune de tip legionar. Acesta era sentimentul nostru si
banuiesc ca oricine era in locul nostru ar fi avut acelasi sentiment. In
legatura cu caseta audio 52-53 (in care Chitac, codificat 52, comunica cu
Diamandescu-53 sa-l anunte pe presedinte ca Politia isi da foc la
autobuze n. n.) este clar un trucaj. Exclud cu desavarsire posibilitatea ca
politia sa fi avut in plan incendierea propriilor sale masini. Nu-si
puteau permite sa faca acest lucru fara sa avem cunostinta cat de cat.”

Mihai Chitac, ministru de Interne:
Pe 13 iunie, Politia a avut stari psiho-emotionale

“In ziua de 12 iunie 1990 toata conducerea Ministerului de Interne a fost
convocata la Palatul Victoria unde presedintele ales si primul ministru
au dat ordin ca impreuna cu Ministerul Sanatatii si SRI, Procuratura Generala,
Armata sa se puna ordine in Piata Universitatii. A participat si
N.S. Dumitru. S-a cerut a se organiza evacuarea pentru data de 12 iunie. Am
obiectat ca timpul este foarte scurt, asa ca s-a decalat pe 13
iunie. Pentru ziua de 13 iunie s-au adus forte pe masura evenimentelor, 1400 de
oameni. N-am prevazut o reactie atat de violenta. Politia a
rezistat doar 12 ore. Neputinta politiei s-a datorat, in 13 iunie, starii
psiho-emotionale.”

Generalul Corneliu Diamandescu, adjunctul ministrului de Interne:
Minerii au adus infractori

“In 11 iunie domnul prim-ministru, domnul Chitac si subsemnatul, am discutat ce
facem cu Piata Universitatii, cu grevistii foamei. La discutiile
preliminare cu dl. prim-ministrul s-a vorbit despre texte de lege incalcate,
despre necesitatea evacuarii Pietii Universitatii. Am arestat 263 de
manifestanti pentru triere, toti gasiti in Piata Universitatii. Nu s-au produs
violente, doar 5-6 oameni au fost luati pe sus. La instruirea cadrelor
politiei le-am spus fara violenta, dar cu hotarare. Fiecare unitate de politie
va interveni din proprie initiativa pentru a nu se depasi limita, si chiar
pentru a se stopa violenta. Am dat ordin ca politistii sa nu se amestece in
actiunile minerilor. Cand minerii au adus oameni au fost retinuti
numai cei cu marfuri. Deci, au fost adusi infractori.”

Presedintele Televiziunii, Razvan Theodorescu:
Amenintarile antisemite au fost subestimate

“Consider ca s-a facut o greseala in a se subestima amenintarile antisemite,
antinationale cu cruci incarligate la adresa noastra. Ca si
directorul Televiziunii, Emanuel Valeriu, am cerut Ministerului Comunicatiilor
oprirea emisiei. Mi-am asumat riscul de a opri emisiunea pentru
ca daca ar fi intrat ei, manifestantii pe post, cred ca in doua ore ar fi venit
in Capitala, Oltenita, Giurgiul si Ploiestiul. Emisia a fost oprita intre
ora 20,15 si 21,15. I s-a dat drumul tot la cererea mea, cam la jumatate de ora
dupa ce parasutistii au intrat in biroul meu.”

Directorul Televiziunii, Emanuel Valeriu:
Eu am hotarat oprirea emisiei

“Hotararea de a opri emisia am luat-o eu. Am dat un telefon ministrului
Pintilie, am dat doua, sa opreasca emisia. El a refuzat motivand ca este
un act de mare raspundere.”

Televiziunea poarta o vina considerabila. Cei care au aruncat pe romani contra
romani, s-au servit in principal de Televiziune. Oprirea emisiei
nu a avut loc nici macar in timpul Revolutiei. Numai conducerea statului poate
opri emisia. Sistemul de relee de transmitere este urmatorul:
Emisia de la antena Televiziunii este preluata la Palatul Telefoanelor, de aici
la Casa Scanteii, unde este difuzata catre toata tara. Cand
Televiziunea isi inceteaza emisia obisnuita pe ecran apare grila de dungi
verticale. La oprirea emisiei de la cele doua relee intermediare, de
la Palatul Telefoanelor si de la Casa Scantei, inseamna ca nu mai exista semnal
in eter. In acest caz pe ecranelele televizoarelor apar ,purici”
si atat, lucru care nu s-a petrecut niciodata de cand exista Televiziunea, in
afara situatiei din 13 iunie. Perceputa ca un semnal grav, incetarea
emisiei a avut rolul hotarator de a genera convingerea ca in Capitala se petrec
fapte mai teribile decat in timpul revolutiei, cand emisia a
functionat non stop. Autoritatea care poate hotari oprirea emisiei generale este
conducerea statului. Ministrul Pintilie si adjunctul sau, Chirica
nu puteau opri emisia decat in urma ordinului primului ministru sau al
Presedintelui.

Comunicatul Guvernului din 14 iunie 1990:

“La sediul Guvernului au fost aduse de
mineri un mare numar de obiecte gasite la sediile PNTCD si
PNL. Din lista acestor obiecte fac parte: arme automate, un mare numar de arme
cu aer comprimat, pistoale cu munitie aferenta, munitie de
calibru 9 mm etc. Au mai fost gasite, de asemenea, obiecte care sunt supuse
analizelor de echipelor de specialisti, despre care se stie
deocamdata ca reprezinta o tendinta de fabricare prin xeroxare pe coala de
bancnota de 100 de lei.”

Petre Roman la Universitate, in ziua de 16 iunie, catre studenti, care-i aratau
peretii stropiti de sangele colegilor lor: “Asta este vopsea cu care
ati pictat voi peretii”.

Declaratie incredibila la Universitatea Bucuresti pe 15 iunie 1990

Roman a sustinut ca studentii i-au batut pe mineri

Petre Roman a venit la Universitatea Bucuresti (sediul din b-dul Balcescu) in dupa amiaza zilei de 15 iunie 1990. Minerii pusesera stapanire pe cladire in noaptea de 13 spre 14 si tocmai o parasisera pentru a primi multumirile lui Ion Iliescu. In acest interval au devastat laboratoare si sali de curs, au batut salbatic si arestat studenti si cadre didactice. In holul de la parterul Facultatii de Geologie, Roman a dat nas in nas cu un grup de studenti (printre care se afla si subsemnatul) si profesori care l-au luat la intrebari despre soarta celor arestati si despre distrugerile si violentele barbare din institutie. Roman a declarat, fara nici o jena, ca sangele de pe coridoare poate fi, de fapt, vopsea rosie. El a mai sustinut, cu seninatate, ca este posibil ca studentii sa-i fi batut, in realitate, pe mineri pentru ca, pe holuri, s-ar fi aflat cizme de cauciuc pierdute de acestia in timpul fugii! Printre altele, minerii au distrus la Facultatea de Geologie una din cele mai mari si importante colectii de micropaleontologie din lume, realizata de catre acad. prof. dr. doc. Theodor Neagu dupa o viata de munca si pastrata, pana atunci in deplina siguranta, la Catedra de Paleontologie.

Iliescu catre minerii care i-au snopit pe bucuresteni

“Multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerului Cozma!

Presedintele Ion Iliescu se intreba, retoric, printr-un comunicat de presa: “Cine oare a plantat in societatea romaneasca acesti primi germeni ai urii, ai violentei, ai «dialogului» intre oameni si institutii cu bata si cu sticlele incendiare?”. Ii amintim insa “cine a plantat flori” in Capitala in iunie 1990 si cu ce cuvinte se adresa atunci minerilor condusi de Miron Cozma:

“Va multumesc pentru tot ceea ce ati facut in aceste zile, in general pentru toata atitudinea dumneavoastra de inalta constiinta civica. Deci, va multumesc inca o data tuturor pentru ceea ce ati demonstrat si in aceste zile: ca sunteti o forta puternica, cu o inalta disciplina civica, muncitoreasca, oameni de nadejde si la bine, dar mai ales la greu. (…) Eu vreau inca o data sa-mi exprim intreaga recunostinta, din partea populatiei Capitalei pentru prezenta dumneavoastra, utila si eficienta. Vreau sa multumesc pentru spiritul organizat in care v-ati prezentat, si in care ati actionat, sa multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerul Cozma si celorlalti lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastra, alaturi de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci, va multumesc tuturor pentru ce ati facut in aceste zile. (Aplauze si urale). (…) Stim ca avem in dumneavoastra un sprijin de nadejde, cand va fi nevoie vom apela!”

 

Alte file din Dosarul construit de societatea civila

Galerie de imagini din 13 iunie 1990

Marturii 13-15 iunie 1990

Dosarul Mineriada realizat de GID

Piata Universitatii – Zona libera de neocomunism a Romaniei