Fundaţia pentru o Societate Deschisă a dat publicităţii un lung şir de studii despre „incluziunea rromilor“ din care desprind, între altele, că aproape trei sferturi dintre români sunt reticenţi la căsătoriile interetnice. Aş crede, dacă n-aş observa că, în acelaşi timp, aproape jumătate dintre rromi se consideră românizaţi.
Probabil că prin căsătorie „subiecÅ£ii“ au înÅ£eles (sau au fost conduÅŸi să înÅ£eleagă) punerea în comun a bunurilor, copiii care rezultă, viaÅ£a socială etc. Dacă se are în vedere vârsta căsă- toriei, care este cea a iubirii, ÅŸi dacă întrebarea se pune în termeni sentimentali – refuzul nu cred că se mai justifică într-o asemenea proporÅ£ie.
Literatura noastră este plină de scene de iubire între Å£igani ÅŸi români, emanciparea Å£iganilor a fost în programul paÅŸoptiÅŸtilor, nu cred că este cazul să insist. Ar trebui să amintesc „Ţiganiada“ lui Ion Budai Deleanu, „Răzvan ÅŸi Vidra“ de B.P.HaÅŸdeu – dar ÅŸi nuvelistica lui Mircea Eliade sau pe cea a lui Vasile Voiculescu etc.; în final va trebui, totuÅŸi, să observ că tema se opreÅŸte cam la perioada interbelică, nefiind agreată sub comuniÅŸti – dar, ca paradox, nu voi putea să trec cu vederea că toate aceste opere pe care le-am amintit au bătut bine de tot manualele ÅŸcolare tot sub comuniÅŸti. Nu e greu de înÅ£eles, dar e dificil explicat.
Å¢iganii lipsesc aproape cu desăvârÅŸire din literatura ultimilor 40-50 de ani (excepÅ£iile li se rezervă mai ales ca personaje secundare ori simbolice) – pentru că sunt foarte prezenÅ£i în viaÅ£a socială ÅŸi aÅŸa – zicând politică de după ultimul război, când au fost puÅŸi primari, preÅŸedinÅ£i de colective etc. ÅŸi erau prea Å£ipător resimÅ£iÅ£i ca paradoxuri ale realităţii însăşi. ÃŽn acelaÅŸi timp, ei s-au integrat tacit – mulÅ£i devenind, după merit, oameni de vază. Revenind însă la timpul lung al literaturii, acela din manuale, tema este largă – ÅŸi am motive să mă mir că intelectualii rromi de azi nu-i dedică antologii speciale.
Pentru situaÅ£ia de azi însă, eu prefer să argumentez cu istoria, nu cu literatura, ÅŸi vă voi atrage atenÅ£ia asupra unui act de donaÅ£ie, probabil una dintre dovezile cele mai vechi privind iubirea interetnică de acest fel la noi. Actul de mai jos este publicat de preotul Ioan RăuÅ£escu în revista „Muscelul nostru“, ian-feb. 1935 – ÅŸi poate fi înÅ£eles/comentat în context cât se poate de actual. „Adică eu, Jupâneasa Iana, dimpreună cu feciorii mei, anume: Tatul Spătarul ÅŸi Preda, scriem ÅŸi mărturisim cu acest al nostru zapis ca să fie de mare credinţă la mâna părintelui Vasile, care este egumen la sfânta mănăstire Câmpulung, ÅŸi la tot soborul sfintei mănăstiri cum să se ÅŸtie că am dat un munte sfintei mânăstiri, anume Capra, peste tot ÅŸi l-am dat pentru o Å£igancă anume Gherghina ÅŸi cu o copilă anume Chira, pentru că am făcut schimb de le-am dat muntele ÅŸi am luat aceste Å£igance ce scrie mai sus. Åži să se ÅŸtie ÅŸi hotarele muntelui din muchie în jos pe Bratia prin izvorul Cernatului în jos alăturea cu Brădetul până în apa Bratiei ÅŸi pe lângă Muntele Voievodii în sus până iar în muchie, pe care l-am Å£inut ÅŸi eu până acum aÅŸa să Å£ie ÅŸi mânăstirea în veci stătător, pentru că l-am dat noi de bunăvoia noastră ÅŸi am luat Å£igancele de le-am dus la casa noastră. Åži când am făcut acest zapis fost-au mulÅ£i boieri mărturie care-ÅŸi vor pune mai jos iscăliturile.
Åži noi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus peceÅ£ile ÅŸi iscăliturile ca să se crează. Åži am scris eu MuÅŸat sin Tatu ÅŸi am dat ÅŸi zapisul meu de cumpărătoare în mâna sfinÅ£iei sale. Scris luna oct. 13 leat 7177 (1669). Eu Iana Slugereasa, Eu Preda Postelnicu, Eu Tatul Spătar“. Aici avem de-a face cu o mamă care răscumpără din mănăstire o Å£igancă ÅŸi pe fiica ei, aducându-le „la casa noastră“. Nu ÅŸtim cum s-au petrecut lucrurile în amănunt, de pildă dacă Tatul sau Preda este feciorul îndrăgostit. Bănuim că unul dintre ei este tatăl Chirei, vrea să-ÅŸi recunoască fiica, s-o aducă pe Gherghina acasă – ÅŸi condiÅ£iile sunt cele care sunt: mănăstirea cere ceva în schimb.
Desigur, iubirea este mare pentru că dania este serioasă; sau Gherghina este atât de frumoasă încât răsplăteÅŸte muntele. Este posibil ÅŸi alt „scenariu“: ca fata Chira să fie cea iubită – iar condiÅ£ia să fi fost ca ea să fie luată împreună cu mama. ÃŽn acelaÅŸi timp însă, vedem ce întâlnire de boieri a prilejuit răscumpărarea ÅŸi cum Slugereasa Iana însăşi stă alături de fiii ei ÅŸi întăreÅŸte actul cu iscălitură ÅŸi peceÅ£i. Suntem în perioada când aceÅŸti Å£igani ÅŸedeau pe pământurile mănăstireÅŸti, deci ei aveau o oarecare creÅŸtere gândită în acord cu viaÅ£a religioasă. Oricum ar fi, la mijloc stă iubire mare – ÅŸi dacă sociologii noÅŸtri de azi ar pune întrebările lor în termeni sufleteÅŸti, sunt sigur că multe dealuri ÅŸi văi ar reporni către mănăstiri de dragul chirelor ÅŸi gherghinelor.
22 Februarie 2007 | de Nicolae Georgescu