ZIARE.COM a preluat dezbaterea CIVIC MEDIA despre asasinarea jurnalistului incomod Mihai Eminescu

Fiecare dintre noi a fost invatat la scoala ca Mihai Eminescu este cel mai mare poet pe care l-a avut tara noastra si ca nu mai e nimeni ca el. Printre epitelele si comparatiile absolute prin care este descris, am invatat pe de rost zeci de poezii si am retinut ca nimeni nu a mai folosit limba romana ca el. Ziare.com te provoaca la dezbatere: ti-ai dori ca Romania de astazi sa aiba un jurnalist asa cum a fost Mihai Eminescu? Crezi ca un jurnalist ar trebui sa fie echidistant sau doar sa isi afirme clar optiunile? A fost Mihai Eminescu redus la tacere din cauza faptului ca era incomod pentru clasa politica? Citeste si episodul al doilea al dezbaterii “Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? Afla cu ce a deranjat Mihai Eminescu pe toata lumea si daca asta i-a adus prematur disparitia” si cum au reactionat Marile Puteri la campaniile de presa ale lui Mihai Eminescu. Mai afla cine si de ce l-a declarat nebun, ce continea ultimul articol scris de Mihai Eminescu si ce i s-a intamplat dupa ce a fost publicat. Ucis cand canta “Desteapta-te Romane!”.

Cu doua minute inainte de pauza, profesorii apropiati de elevi mai spuneau si cate o picanterie. Am aflat astfel de relatia cu Veronica Micle, de sifilis si ca nu era in toate mintile atunci cand a murit.

Satui de poezii si de obligatia de a invata zeci de pagini de comentarii, unii au ramas doar cu ce li s-a spus atunci. Ca Eminescu era sifilitic si nebun si ca a trait in fantezie si melancolie, obsedat de temele care se regasesc in poeziile lui.

Si de ce ar fi asta o problema? A fost un poet, un artist. Asa sunt artistii. Da, numai ca aceasta varianta, raspandita inca de cand era in viata, nu e tocmai adevarata.

De obicei, intr-un chenar din manualele de Limba romana mai erau cateva cuvinte despre societatea Junimea si alte patru cuvinte care spun cat se poate de sec ce l-a preocupat pe Mihai Eminescu in ultimii 13 din cei 39 de ani de viata: “redactor la ziarul Timpul”. In aceste patru cuvinte sunt ingropati, insa, 13 ani de lupta impotriva politicienilor lacomi si corupti si un nationalism care a deranjat atat de mult marile puteri incat i-a adus moartea.

Cu toate acestea, Eminescu este prezentat in continuare ca un tanar boem si visator si nu ca barbatul care a fost printre primii detinuti politici ai statului roman si primul ziarist roman redus la tacere pentru ca era prea incomod.

Angajat politic in slujba statului

Mihai Eminescu si-a inceput activitatea jurnalistica in 1876 la Curierul de Iasi, iar un an mai tarziu a ajuns in la ziarul Timpul din Bucuresti, afiliata Partidului Conservator. Dupa trei ani avea sa fie numit in functia de redactor-sef.

Nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care sa-si castige existenta, ci a fost cel mai bun mod prin care putea lupta pentru Romania. A scris cu patos si cu o forta distrugatoare despre “iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”. Maiorescu a scris: “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba”.

Eminescu nu a avut niciodata pretentia de a fi un ziarist sau analist politic echidistant. A fost implicat politic si atat de important pentru conservatori incat Titu Maiorescu isi prezenta partidul astfel: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

Cat a putut sa scrie acolo, el a luptat impotriva principiilor “machiavelice ale rosilor” (n.r. liberalii din acea perioada). Era de parere ca acestia priveau statul ca pe un mecanism “cu resorturi moarte a carui activitate si repaos se reguleaza dupa legile staticii si ale dinamicii”. De aceea, ei nu respectau traditiile, pe care le considerau niste prejudecati, si credeau ca pot sa inventeze dupa bunul lor plac legi noi sau sa importe legi “traduse de pe texte straine, supte din deget”.

Pentru liberali scopul economiei politice era productia, ceea ce facea ca omul sa fie redus “la rolul unui surub de masina”, in timp ce pentru conservatori statul era “un produs organic al naturii, gingas ca toate produsele de soiul acesta; afacerea noastra e de-a cunoaste proprietatile lui naturale si nu de-a-i dicta noi legi, ci a ne adapta legilor cari-i sunt innascute”.

Sa le spunem ticalosilor ce ticalosi sunt

Eminescu isi asumase rolul de chirurg care trebuia sa elimine “putrejunea bubei noastre nationale” astfel incat societatea sa poata sa-si insanatoseasca “corpul statului”. De aceea, se simtea obligat sa loveasca in nulitatile politice, pentru ca ele sa stie “ca nu se pot amesteca nepedepsite in lucruri ce nici sunt in stare sa le priceapa”.

Era acuzat uneori ca folosea un limbaj exagerat si chiar injurios, dar se apara spunand ca foloseste cea mai exacta expresie care sa descrie situatia.

“Suntem noi oare de vina daca adevarul curat, spus neted, e deja o injurie? Ne propunem cateodata a fi foarte urbani – ce folos? Adevarul simplu, descoperirea simpla a nestiintei si a marginirii multora din partidul la putere este deja o atingere. Cauza e simpla. Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezinta. Compararea intre ceea ce sunt intr-adevar, nimica toata, si ceea ce reprezinta, demnitati inalte ale statului, exciteaza deja rasul si ironia cititorilor, incat o vina din partea noastra, o intentie de a ponegri, nu exista defel.”

Nu i-a iertat nici pe conservatori pentru ca i-au abandonat pe romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar si privea scarbit cum se faceau aliante cu liberalii si se renunta la vechile principii doar pentru fotolii caldute la Viena.

Desi a fost omul de baza al conservatorilor la ziarul Timpul, Mihai Eminescu si-a exprimat in articole numai parerile proprii, care nu corespundeau intotdeauna cu linia oficiala a partidului. Acest lucru a provocat proteste si nemultumiri din partea unor conservatori, Petre Carp transmitandu-i de la Viena lui Maiorescu : “si mai potoliti-l pe Eminescu!”.

“Pana cand comedia aceasta? Pana cand panglicaria de principii, pana cand schimbarile la fata de pe-o zi pe alta? Suntem copii noi, pe care un regizor strain ne pune sa ne batjocorim intre noi, sa ne sfasiem pentru credinte si, la aratarea unei prazi, care-i punga noastra, caci e a tarii, sa ne scuipam … si conservatorul sa fraternizeze numaidecat cu radicalul, radicalul sa devina conservator?

Suntem comedianti care ne batem de florile marului pentru petrecerea si castigul strainilor ce traiesc aci? Suntem papusi, imbracate cand rosu cand alb, care azi pun o eticheta, maine alta, numai sa ne mearga noua personal bine, numai ambitiile noastre sa fie satisfacute? Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camesile si partidul ca cizmele?”

Inceputul carierei de ziarist a lui Mihai Eminescu a coincis cu asa-numita “chestiune orientala”, care consta in impartirea teritoriilor eliberate dupa prabusirea Imperiului Otoman. Marile puteri implicate erau Rusia si Austro-Ungaria, iar lui Eminescu nu i-a fost frica sa lupte cu amandoua pentru interesul national.

Asa cum vedeam in primul episod al serialului – dezbatere pe care vi-l propune Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?, Eminescu i-a criticat dur pe toti politicienii romani, indiferent de culoare, pentru ca i-au abandonat pe romani in fata Marilor Puteri. Afla acum cu ce a reusit Eminescu sa zguduie puternicele fotolii ale Europei.

Eminescu a sustinut participarea Romaniei la Razboiul de Independenta, dar mai tarziu a inceput sa critice vehement felul in care guvernul I.C. Bratianu s-a angajat si a participat la razboi, mai ales faptul ca nu ceruse nicio garantie scrisa de la rusi.

Cand Rusia si-a anuntat oficial intentia de a anexa sudul Basarabiei, Eminescu a banuit ca guvernul roman stia dinainte pretentiile rusilor. In septembrie 1978, s-a demonstrat ca avea dreptate si Romania chiar stia acest lucru inainte sa intre in razboi de partea Rusiei.

“Intocmai ca mesterii de discursuri funebre, care cauta a se straluci si folosi ei insisi pe cadavrul abia coborat in groapa, haita netrebnica ce compune majoritatea radicalilor din Dealul Mitropoliei, cu Misail si Pseudo-Ureche in frunte, cauta, in discursuri stupide sau sarlatanesti, sa se apoteozeze pe sine plangand Basarabia, pentru a carei retrocedare insa, la urma urmelor se proclama competenti”, comenta el decizia Parlamentului de a autoriza retragerea autoritatilor civile si militare din Basarabia.

Ca urmare a acestor critici, I.A. Cantacuzino, care era redactor-sef al Timpului, i-a cerut lui Maiorescu sa intervina pe langa Eminescu si sa nu-i permita sa transforme ziarul oficial al conservatorilor in “organul personal al antipatiilor sale”.

Chestiunea izraelita

Acelasi Congres de la Berlin care obliga Romania sa cedeze Basarabia a cerut si inlaturarea unei restrictii din Constitutie care prevedea ca “numai strainii de rit crestin vor putea obtine naturalizarea”.

Eminescu s-a opus, insa, acordarii cetateniei romane evreilor, motivandu-si atitudinea prin realitatile sociale si economice ale vremii. El se referea la faptul ca in tarile de unde au emigrat, evreii au fost impiedicati sa practice mestesugurile si au fost astfel constransi sa se ocupe cu negotul si specula.

De asemenea, afirma ca imigrarea evreilor in numar mare, mai ales in Moldova, s-a datorat incercarii lor de a se sustrage serviciului militar in tarile de origine, posibilitatii de a profita de “pozitia privilegiata fata de populatia autohtona” asigurata de regimul consular din Romania si, mai ales, neputintei principatelor romane de se apara de aceasta invazie.

Eminescu a criticat intentia liberalilor de a acorda drepturi civile depline tuturor evreilor nascuti in tara si care nu s-au bucurat niciodata de protectie straina. El spunea ca evreii urmareau “sa poata cumpara mosiile statului si cele particulare, sa puie mana in orase si sate pe orice negot si orice industrie, c-un cuvant sa aiba toate drepturile civile ale romanului, fara a avea neplacuta datorie de-a servi in armata”.

I.C. Bratianu a insistat “amenintand pe deputati cu primejdie din partea Europei”, ceea ce l-a facut pe Eminescu sa traga concluzia ca Bratianu facuse promisiuni anterioare in acest sens Aliantei izraelite.

Eminescu a incercat sa explice ca nu era stapanit de ura pentru aceasta etnie si afirma ca impamantenirea trebuie acordata numai evreilor care participasera la razboiul de independenta.

“Marile fenomene sociale se intampla, dupa a noastra parere, intr-o ordine cauzala tot atat de necesara ca si evenimentele elementare, si daca nu putem zice ca avem ura in contra ploii, chiar cand cade prea multa, sau contra ninsorii, tot astfel nu ura putem simti pentru un eveniment atat de elementar ca imigratiunea in mase a unui element etnic care-a contractat anume apucaturi economice ce nu ne convin sub persecutiile altor popoare”, argumenta el.

Romanii de peste hotare

Continue reading