UDMR-Covasna vrea sa inmormanteze Ziua Nationala a Romaniei

Consiliul Judetean Covasna a trecut sarbatoarea nationala a Romaniei la categoria “comemorari” * Deputatul PD-L Petre Strachinaru sustine ca fondurile alocate de CJ pentru evenimentele romanesti sunt infime

Ziua nationala a Romaniei este trecuta la categoria “comemorari” in Calendarul evenimentelor editat de Consiliul Judetean (CJ) Covasna, a dezvaluit deputatul PD-L de Covasna, Petre Strachinaru. El a acuzat Consiliul si de faptul ca foarte multe dintre sarbatorile romanilor din zona nu sunt trecute in calendar, iar finantarea acestor manifestatii se face “in bataie de joc”.Strachinaru a explicat ca, pe langa eticheta de “comemorare” pusa Zilei Nationale, CJ noteaza ca evenimentul se organizeaza intr-o singura localitate din intregul judet, Intorsura Buzaului. “Este o tactica pentru a crea imaginea unei comunitati compact maghiare unde romanii nu exista. Se creeaza imaginea ca zona nu ne apartine”, ne-a declarat pedelistul.

El a dat asigurari presedintelui CJ Covasna, Demeter Janos (foto), ca ziua va fi sarbatorita in tot judetul. “Sunt jigniri facute de oameni cu pretentie europeana, care reprezinta o formatiune de la guvernare”, a afirmat Strachinaru, care si-a exprimat speranta ca evenimentul va fi sarbatorit in lipsa lui Janos si a UDMR din Executiv.Deputatul a mai precizat ca, din cele 233 de evenimente “recunoscute” de CJ, foarte putine sunt romanesti, lipsind chiar si manifestatii finantate de autoritate, care ar fi trebuit marcate din proprie initiativa. Potrivit pedelistului, vinovati de situatie se fac si reprezentantii comunitatii romanesti, care nu au trimis toti lista evenimentelor romanesti. Strachinaru s-a aratat indignat si a afirmat ca sarbatorile maghiarilor, cum ar fi cea din data de 20 august, sunt bine reprezentate si apar ca organizate in toate localitatile. In plus, pedelistul a acuzat ca finantarea de catre Consiliu a evenimentelor romanesti lasa de dorit.”Suma alocata de CJ evenimentelor se imparte la diferite proiecte culturale, potrivit legii. Anul trecut, pentru o singura manifestare care s-a adresat maghiarilor, Consiliul judetean a alocat 10 miliarde lei, in timp ce pentru toate manifestatiile propuse de romanii din zona s-au alocat in total doar 60 de milioane”, a precizat deputatul.

Sarbatori “uitate”

Liderul PD-L Covasna, Petre Strachinaru, a amintit cateva sarbatori traditionale “sarite”de autoritatile locale la completarea Calendarului evenimentelor. Deputatul a mentionat serbarea mocaneasca din Covasna, “cu traditie foarte indelungata”, legata de zona Voinesti, unde ciobanii care plecaucu oile pe munte, se intorceau de Sfantu Ilie acasa si isi alegeau fetele pentruinsuratoare. Pe de alta parte, a aratat deputatul, de cel putin 10 ani se sarbatoreste ziua “Andrei Saguna”, insa Consiliul Judetean nu a introdus evenimentul in calendar. (31 martie 2008 / ZIUA / Raluca PAPADOPOL)

Cine a pus bomba de la statuia lui MIhai Viteazu?

Deputatul PD- L Petre Străchinaru va face o interpelare la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, pentru a se demara noi cercetări în identificarea persoanei care, în urmă cu peste 20 de ani, a amplasat o bombă artizanală la statuia lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, transmite corespondentul AMOS News.


Continue reading